Tura de recunoaștere pentru Maratonul Olteniei

16.08.2016
Tura de recunoaștere pentru Maratonul Olteniei

Am sa vă prezint aventura mea la Maratonul Olteniei, o experiență cu mult efort, satisfacții, oameni buni, sport și un antrenament minunat cu bicicleta în pădure, în natură.

Maratonul Olteniei de la Râmnicu Vâlcea

În weekend am fost la Râmnicu Vâlcea, în oraşul în care mi-am petrecut mai toate verile în perioada şcolii, cu bunicii mei. Am regăsit oraşul curat, parcul Zăvoi la fel de frumos cum îl ştiam şi dealurile din jurul oraşului verzi şi primitoare ca întotdeauna. Am ajuns în oraş la invitaţia CEZ România, compania de electricitate din Oltenia, care, an de an, organizează Maratonul Olteniei, eveniment de MTB şi trail running, ce se desfăşoară pe dealurile şi drumurile de ţară din jurul oraşului.

Organizatori și donații pentru spitalul judetean Vâlcea

M-am speriat puţin când am văzut invitaţia de a participa la o tură cu mountain bike-ul prin pădure. Eu merg cu bicicleta, dar la nivel de „plimbărică” şi chiar dacă fac sport aproape zilnic, o fac în sală sau pe asfalt ori pe pista de alergare de la stadion. Aşadar, provocarea era foarte mare şi eu uşor neîncrezătoare. Am decis, totuşi, să particip pentru că ştiu cât de important este să variezi regimul de antrenament şi tipul de efort la care te supui şi, în plus, vremea răcoroasă de la Vâlcea mă atrăgea ca un magnet, după 3 luni petrecute la malul marii. În plus, am aflat, discutând cu Martin Zmelik, CEO-ul CEZ România, care ne-a însoţit pe toată durata turei de recunoaştere, că toate veniturile obţinute din acest maraton sunt DONATE INTEGRAL Spitalului Judeţean din Râmnicu Vâlcea, pentru modernizarea secţiei de pediatrie.

Aşa a început aventura: de la Constanţa, cu două biciclete MTB urcate pe suportul de biciclete proaspăt achiziţionat cu această ocazie. A urmat un drum de 4.5 ore până la Râmnicu Vâlcea, cu mine conducând pentru prima dată maşina cu biclele în spate şi uitându-mă panicată în oglinda retrovizoare ori de câte ori şuierau roţile în curentul de aer. Am ajuns, însă, cu bine şi fără incidente, pregătiţi pentru antrenamentul de a doua zi.

Experiența traseului cu bicicleta prin pădure

Am pornit din parcul Zăvoi, conduşi pe traseu de echipa de suport. Mi-a plăcut foarte mult organizarea şi faptul că în permanență am fost sprijiniţi de către Daniel şi Cosmin cu informaţii tehnice menite să ne ajute să parcurgem cu bine traseul. Grupul de biciclişti a fost eterogen – erau de la sportivi foarte experimentaţi în trail running şi MTB până la oameni care făceau pentru prima dată asta, am fost 3 începători.

coborare 2

Odată ajunşi în zona de urcare, am început să mă întreb dacă o să reuşesc. Din păcate, neavând experienţă cu astfel de trasee, nu aveam încălţămintea potrivită pentru teren accidentat. L-am întrebat timid pe Martin Zmelik, el face traseul de 3 ani, va participa acum la a patra ediţie a Maratonului Olteniei şi îl ştie foarte bine, dacă acesta e un traseu dificil şi mi-a spus că nu, că este o varianta uşoară cu mici porţiuni de dificultate medie.

Am înghiţit în sec şi mi-am zis că nu are sens să capitulez, în timp ce priveam descurajată spre dealul care se ridica ameninţător în faţa mea şi la bicicliştii care începeau să îl urce. Norocul meu a venit de la Roxana de la adrenallina.ro, care s-a oprit lângă mine şi mi-a zis să începem să împingem bicicleta şi să mergem pe lângă ea, că urmează o porţiune de „push-bike”. Habar n-aveam ce înseamnă asta, dar mă bucuram că am găsit o soluţie să nu mor în front, la primii 3 km de traseu.

După tura de mers pe lângă bicicletă a început distracţia, cu dealuri  unde am alternat coborârile cu urcări de pante prietenoase, cu nişte porţiuni de drum mărginite de tufe de mure şi pruni din care ne-am oprit să mâncăm, râzând, cu toţii, cu gura până la urechi.

Pe la jumătatea turei a început o ploaie torenţială şi am scurtat puţin traseul, ca să ajungem în siguranţă înapoi la hotel, mai ales că organizatorii ne-au spus că nu suntem pregătiţi să mergem cu bicicletele prin noroi – erau mai mulţi cu frâne pe jantă, nu pe disc şi nu eram cu toţii încălţaţi corespunzător.

cori & martin 3

Am terminat tura cu bine, am reuşit să nu cad, deşi m-am dezechilibrat de vreo două ori la modul serios şi am ajuns la hotel udă leoarcă, plină de noroi şi cu o stare de fericire cum numai aerul curat şi un grup de oameni mişto ţi-o pot oferi.

Impresii de final și satisfacție

Am învăţat, cu ocazia asta, că data viitoare o să îmi iau încălţări speciale de trail, că am făcut foarte bine să îmi iau compresii de gambă şi că am nevoie de mănuşi, pentru că din cauza umezelii mai alunecă mâinile pe ghidon. Tura în sine nu a fost foarte solicitantă fizic, deşi nu pot spune nici că a fost uşoară. Porţiunile de urcare m-au solicitat pentru că mi-a fost greu să îmi reglez pulsul şi, când reuşeam să ajung la un ritm constant, începea coborârea şi schimbam din nou registrul. Dar, a fost o experienţă pe care plănuiesc să o repet foarte curând, cu nişte antrenamente de MTB.

Cel mai mult m-am concentrat să pot să mă adaptez traseului, să folosesc terenul în avantajul meu şi, evident,