Program de detoxifiere cu JuiceIT

30.05.2014
Program detox

Veneam după o perioadă în care m-am simţit din ce în ce mai obosită, cu o imunitate tot mai slab pregătită şi, astfel, am decis că trebuie să intervin în forţă cu o cură de detoxifiere. Am apelat la JuiceIT.

Am avut o primăvară agitată, cu multe schimbări în plan personal și cu mult stres. În final, corpul meu şi-a cerut drepturile. Săptămâna trecută am urmat, timp de 7 zile, un program detox.

Am trimis mail la JuiceIT undeva în jurul prânzului. Două ore mai târziu m-a sunat Roxana şi mi-a spus că a primit mailul şi că ar vrea să ne întâlnim, ca să stabilim detaliile programului. Mi-a plăcut că nu a încercat să îmi vândă nimic în mod special, m-a întrebat despre experienţa mea personală cu detox-ul (e deja al treilea an în care urmez un astfel de program) şi mi-a descris programele pe care ele le oferă. Am ales împreună varianta detox care mi se potrivea, cu un conţinut moderat de fructe, multe legume şi o cantitate mare de substanţe benefice pentru piele, mai ales antioxidanţi.

Ce înseamnă JuiceIT

Am aflat, astfel, că la JuiceIT se cumpără în fiecare dimineaţă fructele şi legumele, le spală, curăță de coajă pe fiecare în parte pentru a evita contaminarea şi că folosesc fructe şi legume de calitatea întâi. Mi-au vorbit, apoi, despre presele la rece pe care le folosesc, mai ales că eu eram printre cei sceptici, care nu considerau că este o aşa mare diferenţă între presarea la rece şi stoarcerea prin centrifugare a legumelor şi fructelor. Mi-au spus că prin presarea la rece se reduce procesul de oxidare, că sucurile se păstrează mai bine şi că procesul detox este mai profund, neexistând fibre în suc.

Am creat o serie de articole despre cure de detoxifiere pe care te invit să le citești pentru a urmări evoluția pe săptămani a ceea ce am făcut:

  • Cură de detoxifiere și menținere – Cura de detoxifiere poate să asigure și mentinerea greutății corporale, fară să fie nevoie, neapărat, ca detoxifierea să fie similară cu slăbirea.
  • Suc detoxifiant cu țelină – Amestecul de legume şi fructe verzi conţine foarte multă clorofilă detoxifiantă şi este un tonic bun.
  • Cură de detoxifiere eficientă si corectă in sezonul rece – Detoxifierea organismului toamna vine să compenseze efectele pe care le suportăm in noile condiții de viață si să ne pregătească resursele pentru sezonul rece.
  • Ce înseamnă, de fapt, o detoxifiere corectă? – Detoxifierea înseamnă, în medicină, o serie de procese biologice sau tratamente medicale prin care organismul reduce nivelurile unor substanţe periculoase, derivate din medicamente, droguri, alcool, otrăvuri sau metale grele.
  • Detox cu suc de sfeclă roşie – Sfecla roşie ajută la diminuarea nivelului de colesterol şi stimulează producerea bilei, de care corpul are nevoie pentru a emulsiona grăsimile.
  • Ce efecte a avut JuiceIT

    Experienţa a fost deosebit de confortabilă, pentru că sucurile au venit întotdeauna la ora pe care am agreat-o, astfel că am putut să am un program foarte regulat de mese. De asemenea, am observat că, după a doua zi, senzaţia de foame a fost aproape inexistentă şi am început să am un tonus mai bun.

    În toată perioada asta am dormit mai bine şi mai odihnitor (deşi mi-am redus programul de somn pentru că a trebuit să învăţ pentru nişte examene, am tolerat foarte bine procesul), am băut mai multă apă decât de obicei şi pielea mea arată mai bine. Este mai hidratată, porii s-au redus şi nu am observat apariţia vreunei iritaţii.

    În termeni de ajustare a programului personal, a fost o perioadă  în care am făcut mai puţin sport decât de obicei, dar asta s-a întâmplat şi din cauza orelor reduse de somn. Am fost ceva mai sedentară decât de obicei şi, poate, puţin mai liniştită.

    Nu am urmărit, în special, o reducere a numărului de kilograme, dar ea a existat. De la o greutate constantă de 60-61 de kg, am ajuns, în prezent, între 58 şi 59 kg, în funcţie de ceea ce mănânc. Nu a fost un obiectiv în sine să îmi scad greutatea, ci m-a interesat să îmi energizez corpul, să am o stare de sănătate bună şi să mă repun pe o direcție coerentă cu alimentaţia. Nu am luat suplimente nutritive pe durata detoxului şi nici nu am simţit nevoia să o fac.

    Impresii despre JuiceIT

    În final, o concluzie personală: cred că programul JuiceIT este o etapă de încercat pentru orice om care este foarte ocupat, doreşte o soluţie comodă şi sănătoasă de detoxifiere, fără prea multe bătăi de cap. Programele se pot urma relativ uşor, mai ales dacă există o perioadă premergătoare de pregătire şi adaptare la program.

    Faptul că sucurile sunt livrate riguros le face uşor accesibile pe durata zilei şi, în general, gustul sucurilor este uşor de tolerat. În condiţiile în care programul meu de muncă este de 12-14 ore pe zi, nu am, efectiv, timp să cumpăr ingredientele şi să prepar sucurile (este nevoie de 4-5 kg de fructe şi legume pe zi) şi, pentru mine, aceasta  este varianta de compromis la care apelez.


    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publicaToate campurile marcate cu * sunt obligatorii