Despre neputinta

30.03.2020
Despre neputinta

Sunt 2 saptamani de cand mi-am inchis afacerile. Eu si mica mea echipa stam acasa, desi am reusit sa inventam ceva ca sa ne putem continua activitatea online cat sa supravietuim in perioada asta. Imi pun toata speranta in rezistenta noastra ca echipa, ca oameni care si-au faurit singuri un drum, pentru ca niciunul dintre noi nu e sportiv de performanta. Am ales sa facem fitness din pasiune, cu totii, desi fiecare am invatat altceva in scolile si facultatile prin care am trecut.

Si totusi, scriu aceste randuri din pat. Medicul meu mi-a recomandat repaus complet la pat, cu minime eforturi fizice in perioada asta. Ma lupt cu neputinta, cu frica de a merge zilele astea la spital, cu frica pentru viitorul afacerii mele si al meu, personal. In toata aceasta realitate nebuna, ma agat de orice. Facem continut pentru social media pentru ca e singura cale prin care ne putem promova ce a mai ramas din afacere fara niste costuri majore. Asta inseamna filmari, texte scrise, orice imi creaza un mic sentiment de utilitate. Ne-am platit toate facturile la zi si ne sunam clientele, suntem alaturi de ele si speram sa trecem prin perioada asta. Am cativa clienti care refuza sa imi plateasca facturile scadente, desi unele dintre ele sunt scadente de dinaintea crizei. Imi vine sa plang, dar stiu deja ca unii oameni sunt ticalosi si ca viata e nedreapta.

Ma doare sufletul pentru ca simt grija si nesiguranta angajatilor mei. Mi se pare complet nedrept ca noi, cei din mediul privat, nu ne permitem sa lucram de acasa pe salarii intregi si bugetarii sunt toti, acasa, cu salariile si sporurile intacte. E nedrept ca tot noi, antreprenorii, sa ne inchidem afacerile, tot noi, antreprenorii, sa nu avem suport din partea statului pe care tot noi il platim. Daca mediul privat sta acasa pe 2400 de lei, de ce bugetarii nu fac la fel? Unde e solidaritatea de care vorbim?

Fitness-ul a fost printre primele domenii inchise de autoritati, pe 13 martie am inchis salile. De atunci imi fac calcule si ma intreb daca proprietarii vor accepta suspendarea chiriilor in perioada in care am salile inchise. Ma intreb cum pot sa mai incasez niste bani ca sa imi platesc angajatii. Cum sa faci un business care se bazeaza pe contact fizic si apropiere, prin internet? Ne expunem zilnic, venind la sala, ca sa filmam antrenamentele online. Pentru ca eu nu ma pot deplasa, prietenul meu se duce cu masina sa le aduca de acasa pe colegele mele care nu au masina, vine cu ele la sala, filmeaza antrenamentele live, se dezinfecteaza de 4-5 ori in timpul asta si apoi le conduce acasa. Colegele mele de la receptie nu mai stiu ce sunt alea ture, toata lumea munceste de acasa, toata ziua, fara pauza. Pe toti ne macina nesiguranta. Ma simt total neputincioasa, intre cele 4 drumuri zilnice care imi sunt permise  la baie si scenariile financiare in care incerc sa vad un soi de speranta si nu reusesc.

Am pierdut cea mai buna perioada din an, aia in care faceam tot profitul dintr-un an. Am ales sa sacrific afacerea la care muncesc de 10 ani, pentru ca am crezut ca e pentru binele comun, ca niste ani mai tarziu tot acest sacrificiu colectiv va conta.

In cifre, domeniul meu se incadreaza in cei 12-13% din PIB pusi pe butuci (horeca, fitness, transporturi, turism, auto) . Franta a anuntat ca o luna de carantina inseamna o scadere de 3.5% din PIB, in conditiile in care chiar au intervenit in economie cu masuri reale de sustinere atat a angajatilor, cat si a antreprenorilor. Tot ei au anuntat ca a doua luna de carantina si economie inchisa va insemna o scadere compusa a PIB-ului, deci treaba merge exponential in rau. Cu lipsa de masuri reale de interventie ale guvernului in economie, in Romania ma astept ca lucrurile sa stea mult, mult mai rau decat o scadere a PIB de 3.5% pe luna. Suntem o tara vulnerabila, iar asta vom trai din plin acum.

O lucrare de modelare matematica a salvarii vietilor prin carantina, publicata de Universitatea din Bristol recent, a aratat ca un lockdown de 12 luni urmat de o vaccinare masiva a populatiei reprezinta cea mai eficienta cale de reducere a numarului de vieti pierdute , dar numai daca pierderea totala economica este mai mica de 6.4% din PIB. Noi nu ne putem permite un lockdown de 12 luni, dupa cum o pierdere din PIB de 6.4% se atinge in mai putin de 2 luni de inchidere a economiei, caz in care numarul de vieti pierdute din cauza crizei economice e mai mare decat numarul de vieti pierdute din cauza crizei epidemice.

E un calcul dezgustator de trist, care ma face sa ma intreb daca legea morala isi mai are vreun sens.

Da, ne-am aliniat cu totii, state si oameni deopotriva, ideii de bine comun. De bine, de rau, stam acasa, in Romania am trimis medicii fara masti si fara protocoale de tratare a pacientilor in spitalele si asa sufocate de infectiile nosocomiale. Am primit inapoi in tara pe toti tiganii,  cersetorii si prostituatele care ani de zile au furat in vestul europei si acum vin inapoi la tara pe care au batjocorit-o in fel si chip atata vreme. Am primit acasa si pe cei buni, care au mincit in vestul europei ca sa isi intretina copiii abandonati pe la tara in Romania.  Da, suntem nobili si generosi in tot acest efort colectiv pentru binele comun.

Din pacate, insa, pierdem bani, pierdem teren si pierdem vieti. Salvam cu totii o societate bolnava, in care binele vine numai dintr-o directie, si altii, care nu contribuie cu nimic, doar profita. Statul isi protejeaza proprii angajati si distruge mediul privat. Mediul privat care s-a autosuspendat, intr-un martiriu auto-impus. Le vorbim oamenilor nostri despre valorile companiilor si ale noastre, despre moralitatea sacrificiului la care ne supunem cu totii, desi cei 1.2 milioane de bugetari au salariile intacte, la fel cum 5 milioane de pensionari au pensiile intacte.

Le vorbim oamenilor despre cum o sa depasim criza, desi aproape toti antreprenorii cu care vorbesc au in mod real rezerve financiare pentru 1-3 luni. Si nu, nu vom iesi cu bine din asta. Toti facem scenarii pentru criza, pentru restructurari si pentru o realitate economica sumbra. Suntem neputinciosi si, daca statul si guvernul nu inteleg ca trebuie repornita economia, ca sectorul privat trebuie sustinut, nu impovarat, ca efortul social trebuie distribuit egal si catre sectorul de stat, ne vom duce cu totii la vale si numarul de vieti pierdute prin criza economica va depasi clar pierderile de vieti din cauza Covid19.

Da, ma simt neputincioasa, simt ca mi-am pierdut orice urma de umanitate de indata ce mi-am pus pe hartie cifrele si mi-am dat seama ca reactia imediata e distructiva pe termen lung. Da, sunt dezgustata de acest calcul imoral pe care trebuie sa il facem cu totii, dar nimic in viata nu e nici clar, nici limpede. Am crescut ca adult crezand intr-o lege morala calauzitoare, in transformarea oamenilor buni in oameni mai buni prin autoperfectionare si munca continua.

Si totusi, de data asta trebuie sa intelegem ca morala e neputincioasa. Trebuie sa muncim, trebuie cu orice pret sa repornim economia, caci altfel ne vom prabusi cu totii sub un sacrificiu social inutil si ineficient.

 


COMENTARII
  • Andreea Paunescu pe 30.03.2020 la 17:37 Răspunde

    Eu sunt proprietara, am fost de acord cu suspendarea contractului pentru ca am o chiriasa buna, fiind in contract de 7ani. Am tot interesul sa reuseasca sa-si reia activitatea. Nu vor exista salvari individuale. Numai cei care vor intelege sa asume solidar pierderile vor reusi sa supravietuiasca.
    O sa fie greu, dar vom supravietui!

  • Irina pe 30.03.2020 la 11:29 Răspunde

    Draga de tine, mi se rupe sufletul cand citesc rândurile tale, poate pentru ca provin dintr-o familie din mediul privat care a supravietuit in 2008 si spera acum la liniste…in schimb pe tata il vad uzat in 2 saptamani cat in 10 ani, face calcule ca tine si il doare sufletul ca e posibil din lipsa unui suport real din partea statului, munca lui de 20 ai ceva de ani sa se duca pe apa sâmbetei.
    Angajatiilor nu are ce sa le spuna, lucreaza jumatate 2 saptamani, cealalta 2 saptamani dar in 2 luni daca se prelungește nu va mai avea nici posibilitatea asta.
    Doare nedreptatea, ca muncim sa susținem..pe cine pana la urma, un aparat bugetar care de fapt este o masa de votanți pentru aceasi clasa politica de nimic…Poate plătim indolenta, noi i-am lasat sa ajunga pana aici si sa ne conducă si in momentele cele mai critice din care oricum nu stiu sa sustina mediul privat plătitor de taxe ci doar pe cei cu pensii speciale, beizadele si alte neamuri de nuli si neaveniți.
    Poate trebuie sa trecem cu totii prin asta, eu fac parte tot din mediul privat si s-au disponibilizat 45 de persoane..oamenii aia cum vor trai cand nu ai orizont de timp sau vreo perspectiva.
    Trebuie sa fim tari, sa avem speranta si desi cifrele pe hartie arata crunta realitate, suntem prea mici ca sa putem schimba ceva ce ne depaseste.
    Eu te admir pentru transparentă si pentru cum ai povestit mereu despre ceea ce inseamna sa fii antreprenor, se munceste mult, exista stres, griji si nu ai mascat eforturile ca sa para Glam viata ta.
    Vom trece si peste asta…tata se îmbata cu apa rece ca sprijinul la veni poate de la UE, mama s-a dat batuta acum doi ani dupa ce plătea TVA la stat, impozitie peste impozite si nici clientii nu o plăteau la timp..acum face Uber, nu a mai putut si nici nu si-a mai dorit sa o ia de la capat desi pregătire avea dar la 50 de ani vrea liniste…Ea e dovada ca poti sa treci peste orice si sa te reinventezi oricand.
    Mult curaj si tărie iti doresc in astfel de momente..
    O sa imi pastrez anonimatul pentru ca asa e mai bine


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publicaToate campurile marcate cu * sunt obligatorii