Antrenament – cum ma tin de el?

05.09.2014

Cand vine vorba despre antrenament, cel mai adesea sunt intrebata „Cum ma tin de el”, iar intrebarea nu vine numai de la clientele incepatoare, ci si de la clientele care au facut cateva luni de antrenament si isi pierd pe parcurs motivatia.

Eu insami am reflectat adesea, in propriul meu drum in sport, cum sa ma tin de antrenament, ce anume ma face sa continui, de fapt, sa ma antrenez regulat. Pentru ca primul impuls era mereu sa incerc ceva extrem de provocator, un program foarte greu, foarte strict si foarte solicitant, care ma mentine „in priza” timp de vreo 3-5 saptamani, insa din pacate am descoperit aproape de fiecare data ca pe parcurs imi pierdeam energia.

Dupa aproape 10 ani de antrenat oameni si format instructori, cred ca problema vine din asteptari si planuri. Avem, facand o paralela cu coachingul de business, asteptari mult prea mari de la primele luni de antrenament si subevaluam complet ceea ce am putea obtine in 1-3 ani de exercitii constante si moderate. In ceea ce priveste forta inceputurilor, de multe ori, in antrenamentele pe care le observ la diferiti clienti, am senzatia ca se incearca omorarea unei muste cu un tanc. Sa ma explic.

Toata lumea vrea rezultate imediate, dramatice si clare. Cei mai multi clienti au in plan un orizont de 3 luni in care sa slabeasca, sa isi defineasca musculatura sau orice altceva, cu conditia sa fie vizibil si clar. Si trag, se chinuie, se infometeaza, se epuizeaza si se incurajeaza cu imagini fitspirationale care ii indeamna sa isi depaseasca limitele. Problema este ca daca iti depasesti prea tare limitele, ajungi sa te pierzi intr-un proces in care organismul tau nu e pregatit sa se descurce.

Propria mea experienta este ca am ajuns la spital la un moment dat in viata mea, cand uitasem ca sunt om si imi tot depaseam limitele pana am clacat fizic, hormonal, psihic si emotional. Mi-a luat 2 ani dupa acel episod sa imi reglez organismul la parametri functionali si inca 2 ani sa am un sistem hormonal functional.

Vad oameni care se mobilizeaza, inspirati de cate un ideal estetic sau un personaj si uita cine sunt. Se raporteaza, de regula, la indivizi care au facut dintotdeauna sport si a caror viata inseamna antrenament, mancare si odihna si care le predica o poveste motivationala ca poti orice, acum, imediat si ca e minunat sa lupti cu tine. Din pacate, cel mai adesea, cei care cumpara aceasta poveste (frumoasa, de altfel) uita ca in ultimii 5-10 ani nu au facut nici macar un minim de miscare constant (cate 30 de minute minim, pe zi, la intensitate moderata), ca au un job de birou care ii tine in scaun vreme de cel putin 8 ore si apoi continua sa se vada cu oameni tot pe un scaun, citesc o carte tot pe un scaun sau urmaresc vreun program tv tot intr-un scaun. Experienta mea ca instructor e ca desi fac sport constant de 10 ani, zi de zi, nu am reusit niciodata sa recuperez decalajul celor 20 de ani de sedentarism. Ma uit la colegele mele, instructoare venite din sportul de performanta, care fac sport dintotdeauna si pur si simplu au alta musculatura, alta rezistenta si alta coordonare. Deci concluzia mea este ca, exceptand un procent foarte mic al exceptiilor de la regula, majoritatea oamenilor care pornesc la drum isi epuizeaza mare parte din resurse in primele 3-6 luni de antrenamente, fara a avea vreun plan pentru urmatorii ani de antrenament.

Apoi vine intrebarea pe care o pun mereu: „La ce iti trebuie si ce faci peste 1 an cu programul tau?” . Pentru ca aproape nimeni nu isi problema in sens functional. Se gandesc la obiective estetice sau cantitative („vreau sa slabesc”,”vreau sa dau burta jos”,”vreau sa imi subtiez coapsele”, „vreau sa pun muschi”) dar putini inglobeaza antrenamentul intr-un concept al utilitatii. Antrenamentul trebuie sa ne ajute sa ne miscam mai bine, sa alergam mai bine, sa pedalam mai bine, sa dansam mai bine, sa facem ceva in general mai bine. Si asta trebuie sa se intample si peste 3 luni si peste un an sau mai bine.

Cand iti schimbi optica in directia stabilirii unui obiectiv in sens de utilitate, de evolutie in timp si progresie in sensul functionarii mai bune a corpului in situatii concrete, antrenamentul devine o parte organica a vietii tale, care se integreaza bland in viata ta. Odata setate premisele in acest sens, nu mai ai nevoie sa iti depasesti limitele cu orice pret, ai nevoie sa le testezi constant si sa le impingi cu binisorul.

Pentru ca daca nu iti place de tine gras, cu coapse, celulita, fund si alte pufosenii corporale, din pacate n-o sa-ti placa nici dupa ce slabesti sau scapi de coapse, burta si iti intaresti oarecum muschii. Corpul nostru este o reflectare cruda a emotiilor si a felului in care ne simtim de fapt in cele 10 secunde de dinainte de a deschide ochii dimineata. Si nu poate fi pacalit, motivat in engleza sau ademenit cu vreo poza a unei corp foarte atragator. Si procesul de antrenament ar trebui sa te construiasca dinspre interior, asemeni terapiei psihologice, care intotdeauna se face cu liniste, in ritmul clientului. Daca nu v-ati duce la un terapeut intruziv, care sa va spuna in sedintele de terapie ca nu sunteti buni de nimic si ca ar fi trebuit sa va rezolvati problemele pana acum, de ce v-ati lasa antrenamentul sa va transmita asta?

Sportul e frumos atunci cand te intareste, cand te construieste puternic si bun, cand descoperi blandetea de a te privi cu mandrie si intelegere. Pentru ca simplul fapt ca faci sport corect, cu incredere in corpul tau si cu atentie asupra formei de executie si a felului in care te simti in antrenament este suficient. Nu e nevoie de chin, de epuizare si durere fizica.

Asa te tii de antrenament, cu bucurie, pasi mici, progres lent si constant si cu un plan pe termen lung.

Articole Similare


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publicaToate campurile marcate cu * sunt obligatorii