Codul bunelor maniere la sală – cum ne comportăm

05.01.2015
Codul bunelor maniere la sala

Conduita sau comportamentul este la fel de important oriunde în societate. Cum și de ce ar trebui să avem grija la noi și ceilalți. Cu grijă, calm, sinceritate și respect, atât față de noi cât și față de ceilalți putem face totul să decurgă bine. Iată, deci, în viziunea mea, cum ar trebui să înceapă codul bunelor maniere la sală.

Luni, 5 ianuarie este probabil cea mai aglomerată zi a anului în orice sală de sport din lume. Luna ianuarie este luna începătorilor în sala de sport aşa că m-am gândit să scriu câteva idei pentru codul bunelor maniere la sala de sport.

După 10 ani în industria fitnessului românesc, cred că am văzut destule cât să scriu o carte, dar scopul meu în viaţă, ca şi în sală, este să ajut oamenii să fie mai buni, să crească şi să se descopere cu blândeţe şi onestitate, aşa că vă rog să luaţi acest scurt îndrumar exact aşa. El nu ascunde în spatele lui vreun aer de superioritate sau răutate personală.

Am creat o serie de diete și programe personalizate de exerciții care te pot ajuta. Intră pe magazin și comandă dieta sau programul care ți se potrivește!

Comunicare și integrare

Salută pe toată lumea, chiar dacă nu cunoşti pe nimeni, și zâmbeşte. Nu eşti într-un mediu competitiv, nu ai de ce să fi încordat, sala este locul în care vorbeşti despre tine prin munca ta, nu prin măştile pe care le porţi.

Nu e cazul să începi să îţi povesteşti viaţa, dar un prim contact pozitiv cu clienţii şi personalul sălii te va ajuta să te integrezi mai uşor în comunitate.

Punctualitate și răbdare

Încearcă să ajungi mai devreme de începerea orei de antrenament, mai ales dacă ai întrebări de pus la recepţie sau antrenorului. Dacă vrei să îţi şi completezi fisa de înscriere, alocă-ţi 15 minute în plus ca să citeşti contractul de membru şi să primeşti toate documentele necesare.

E frustrant pentru toată lumea să vi cu exact 2 minute înainte de începerea orei să îţi faci un abonament şi să te aştepţi să ţi se răspundă la toate întrebările.

Condiția fizică determină exercițiile

Vino la antrenamente pentru începători dacă nu ai mai făcut sport în ultimele 6 săptămâni. Este mult mai util să lucrezi corect o oră întreagă decât să te zbuciumi în spatele sălii la o oră de avansaţi, la care rişti să ţi se facă rău şi să te accidentezi.

Echiparea în vestiar

Nu te schimba în toaleta sau la duş. Te rugăm, toţi ne grăbim, avem nevoie la pipi după sport şi e extrem de enervant când cineva stă câte 5 minute închis în toaleta ca să se schimbe.

Dacă eşti mai pudic, aşteaptă 7 minute până se eliberează vestiarul şi poţi să te bucuri de toată intimitatea pe care o doreşti.

Consultarea cu instructorul

Înainte de oră, stai câteva minute de vorbă cu instructorul, mai ales dacă ai probleme de sănătate sau indicaţii speciale din partea medicului, este important să ştie despre aceste aspecte în avans că să îţi modifice exerciţiile.

Îmbrăcăminte normală

Îmbracă-te corespunzător. În echipament sport adaptat antrenamentului pe care îl urmezi. E neplăcut şi vulgar să îţi expui părţi intime ale corpului în timpul exerciţiilor.

Dacă eşti fată, nu uita de bustieră de sport, e cea mai sănătoasă opţiune pentru sânii tăi. Şi nu, nu ai nevoie de sutien push-up la sală, orice ai crede.

Igienă

Prosopul şi curățenia sunt esențiale. Ia-ţi întotdeauna, dar întotdeauna, prosop în sală. Foloseşte-l ca să te ştergi pe tine, salteaua şi echipamentul folosit. Nu e nimic plăcut în a atinge transpiraţia altcuiva. De asemenea, asigură-te că ai echipamentul și încălțările curate.

Şi, te rugăm, nu te scalda în parfum înainte să intri în sala de sport. Un antiperspirant bun e tot ce ai nevoie la sport.

Păstrează liniștea

Nu vorbi cu prietenele tale sau cu clienţii sălii în timpul unei ore de grup. Deranjezi pe toată lumea, este extrem de nepoliticos faţă de instructor şi îţi pierzi concentrarea pentru exerciţii. Ai venit să te antrenezi, nu să faci conversaţie.

Concentrare

Uită de telefon, poze şi facebook în sală. Uită-le, e nasol. Nu-ţi pune poza din sală cu ceilalţi clienţi, le încalci intimitatea. Şi te rugăm, nu răspunde la telefon în oră. Şi nu-ţi scrie mesaje.

Dacă e foarte important, ieşi uşor din sală, fără să deranjezi lumea, dar nu răspunde în mijlocul orei, e foarte foarte enervant şi nepoliticos.

Evită să te lamentezi

Nu dramatiza. Pe toţi ne doare constant câte ceva la sport. De asta venim, ca să ne doară muşchii. Nu e nevoie să gemi şi să te văicăreşti de parcă ai suferi o extracţie dentară fără anestezie.

images1

Renunță la machiaj

Fetelor, machiajul în sală este inutil. La sport se transpira, aşa că cel mai bine este să vă curăţaţi tenul înainte de sport şi după duș să vă refaceţi machiajul. Astfel, vă protejaţi tenul, arătaţi a sportive şi nu a ursuleţi panda şi nu riscați să folosiți prosoapele sălii pe post de şerveţele demachiante.

Repectă-i pe ceilalți

Nu bârfi. Fă-ţi un bine şi nu fi răutăcioasă. Chiar dacă unele persoane nu-ţi sunt pe plac, nu e nevoie să întreţi o atmosferă negativă din pricina asta. Sala de sport e un loc în care oamenii vin să se simtă bine, să se descarce de stress şi să devină mai sănătoşi şi mai frumoşi.

Este nevoie de energie pozitivă pentru asta, aşa că te rugăm, nu bârfi.


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publicaToate campurile marcate cu * sunt obligatorii