Superalimente pentru o iarnă ușoară

06.01.2016
Superalimente pentru o iarnă ușoară

Avem la îndemână câteva produse naturale, legume, fructe care ne dau energie și ne ajută să trecem cu bine peste iarna geroasă. Împreună cu un program constant de sport, o alimentaţie echilibrată și un bun control al stresului, aceste alimente sunt un aliat de nădejde în sezonul rece.

Venirea iernii pune destul de multe probleme în ceea ce priveşte buna funcţionare a sistemului imunitar. Ne simţim obosiţi şi zgribuliţi, iar zilele scurte şi întunecoase nu ne ajută nicicum.

Am creat o serie de diete și programe personalizate de exerciții care te pot ajuta. Intră pe magazin și comandă dieta sau programul care ți se potrivește!

Merișoare

Pot fi consumate ca atare, sub formă de suc, sau adăugate în salate şi preparate culinare. Se găsesc în supermarket la raioanele de fructe congelate, în formă lor liofilizată sau deshidratate. Merișoarele conţin antocianină, proantocianidină, fenoli, terpene şi acizi organici.

Sucul de merişoare ne protejează tractul urinar de infecţii. Aceste fructe sunt bogate în antioxidanţi şi polifenoli, cu beneficii la nivelul sistemului cardiovascular şi se pare că au şi proprietăţi antitumorale. Varianta fructelor liofilizate poate fi folosită în salate, datorită gustului acrişor, iar sosul de merişoare ajută la digestia eficientă a cărnii roşii.

Gutui

Sunt fructe care rezistă extrem de bine în sezonul rece, foarte bogate în vitamina C. Se pot consuma ca atare, se pot coace sau se folosi în mâncăruri gătite. Sunt foarte bogate în pectină şi contribuie la buna funcţionare a sistemului digestiv.

Cartofi dulci

Sunt o sursă ideală de energie în sezonul rece, fiind foarte bogaţi în vitamina A, fibre şi amidon pentru energie. Au un impact moderat asupra glicemiei, în ciuda faptului că au un gust dulce, absolut delicios. Combinaţi cu ardei şi spanac verde sunt o sursă excelentă de vitamine şi minerale, menite să ne întărească organismul. Sunt delicioşi și în salate, ca garnituri pe lângă pește şi carne slabă de pasăre ori ca o gustare energizantă înainte de sport.

Broccoli

Bogat în fibre, vitamina C, beta-caroten, folati şi potasiu, această plantă este valoroasă la mesele principale în sezonul rece. Cu numai 20 de kcal pe porţie, broccoli contribuie la menţinerea stării de saţietate, ne ajută să slăbim şi este o excelentă sursă de fibre. Poate fi folosit în supe-cremă, în salate sau ca garnitură.

Seminţele de dovleac

Sunt o sursă excelentă de zinc, substanţă esenţială pentru sănătatea pielii şi pentru refacere neuromusculară. De asemenea, conţin grăsimi sănătoase şi fibre, ceea ce face să fie o excelentă gustare sau binevenite în salate.

Rodii

Bogate în bioflavonoizi, polifenoli şi vitamina C, rodiile sunt un aliat de încredere pe durata iernii. Întăresc sistemul imunitar, protejează pielea şi lupta împotriva stresului oxidativ, întrucât conţin mai mulţi antioxidanţi decât ceaiul verde, afinele sau vinul roşu. Se consumă ca atare, sub formă de suc sau ca topping în salate.

Kale, spanac sau mangold

Toate legumele cu frunze verzi sunt o sursă excelentă de magneziu, folati, beta-caroten, fibre şi vitamina C, precum şi vitamina A şi K. Consumate crude sau gătite, legumele cu frunze verzi nu trebuie să lipsească din meniul nostru de iarnă.

Sfecla roşie

Este o sursă excelentă de fibre, vitamina B6, magneziu şi fier. Consumată sub formă de salată, coaptă la cuptor sau murată, sfecla roşie ne întăreşte organismul în sezonul rece şi ne energizează.

Ardei iute

Conţine de 7 ori mai multă vitamina C decât o portocală, desfundă sinusurile, creşte activitatea metabolică şi activează digestia. Chiar dacă nu mâncăm de obicei foarte picant, puţin ardei iute în sezonul rece ne ajută să facem faţă cu bine frigului, să avem arderi mai rapide şi o digestie mai bună. Putem începe cu soiuri mai puţin iuţi, dacă nu suntem familiarizaţi cu gustul. Beneficiile nutriţionale sunt aceleaşi.


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publicaToate campurile marcate cu * sunt obligatorii