Sănătate, că-i mai bună decât toate!

07.04.2016
Sănătate, că-i mai bună decât toate!

Sănătatea e un subiect important pentru că, în lipsa ei, oricât de minoră sau majoră e problema cu care ne confruntăm, viața noastră e, cumva, pusă în așteptare. În România, sănătatea e un subiect aspru pentru că sistemul e precar și, din cauza asta, aflăm des vești despre oameni care, în loc să se vindece în instituțiile medicale, riscă s-o pățească mai tare odată aflați acolo. Cauzele sunt multe: număr redus de personal medic, resurse insuficiente, corupție.

De aceea, ne revine nouă, fiecăruia în parte, sarcina să avem grijă de noi cât de bine putem, iar medicii să fie ultima soluție la care apelăm. De fapt, prevenția e cea mai bună pază și controalele regulate laolaltă cu un stil de viață cât mai sănătos cu putință poate să ne îmbunătățească șansele de a rămâne sănătoși pentru o perioadă cât mai lungă de timp.

Iată, deci, ce putem să facem ca să ne ținem deoparte de situații de sănătate serioase:

Mergi la doctor în mod regulat. Analize de sânge, dinți, inimă, ginecologie, dacă ești femeie, acestea ar trebui să fie consultațiile pentru care mergi la doctor o dată pe an, cel puțin. Medicina preventivă are fix scopul ăsta, de a depista din vreme eventuale probleme și de-a le trata cât încă nu s-au amplificat. O problemă depistată în stare avansată devine o misiune complicată, cu riscuri crescute.

Ține-ți greutatea constantă. Asta vine mână în mână cu alimentația sănătoasă și mișcarea. Atâta vreme cât le faci pe cele două constant, greutatea ta se va menține în limite normale. O greutate prea mare generează tot felul de probleme de sănătate.

Nu fuma, nu bea alcool în exces, nu lua droguri. Vicii care nu mai au nevoie de nicio explicație.

Fă lucruri care te bucură. Suntem obișnuiți să credem că viața e un lung șir de chinuri și că pentru tot ce facem trebuie să muncim, să tragem tare și aproape că fiecare zi de-a noastră e o repetiție de neîntrerupt între casă și serviciu și invers. Să avem timpul nostru, pentru ce ne place, e crucial pentru o stare de spirit bună și-o inimă pozitivă!

Bea mai multă apă. Hidratarea e importantă, minim 2 litri pe zi pentru buna funcționare a corpului tău. Fă o obișnuință din a lua o sticlă de apă cu tine atunci când pleci de acasă.


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publicaToate campurile marcate cu * sunt obligatorii