Pasul meu următor spre consiliere și antrenament

05.05.2015
Pasul urmator

În ultimul an am început tranziţia spre a-i învăţa pe alţii, spre a-i impulsiona către o viaţă echilibrată, atât pe cei dornici să facă sport, cât şi pe cei care, în viitor, se pregătesc să îi antreneze pe alţii.

Ce a însemnat sportul pentru mine

Sportul m-a învăţat disciplină şi constanță. Mi-a dat un cadru, un set de reguli, o listă de obiective şi multă bucurie. Am obţinut şi mai multă bucurie atunci când munca mea i-a ajutat pe alţii să îşi atingă obiectivele. Am trăit satisfacţia succesului unui set de programe de antrenament, după cum am trăit satisfacţia învăţării unor lecţii, bune şi grele, deopotrivă.

Au fost 10 ani în care am învăţat şi am antrenat. Cursuri, workshop-uri, ore la sală, cursuri de nutriţie, facultatea de medicină, propriul meu proces de dezvoltare personală. Toate acestea au însemnat o poveste spusă cu onestitate despre ceea ce am înţeles eu că înseamnă un stil de viaţă sănătos, o atitudine echilibrată în legătură cu sportul, stabilirea obiectivelor şi păstrarea motivaţiei de a fi activ.

Tranziția spre consiliere

În ultimul an am început tranziţia spre a-i învăţa pe alţii, spre a-i impulsiona către o viaţă echilibrată, atât pe cei dornici să facă sport, cât şi pe cei care, în viitor, se pregătesc să îi antreneze pe alţii. Conferinţe, cursuri predate, seminarii şi evenimente pentru companii, toate acestea înseamnă că a venit momentul să mă folosesc de cunoştinţele accumulate până acum pentru a contribui la dezvoltarea unei culturi a corpului sănătos, a sportului pentru amatori şi pentru adoptarea unui stil de viaţă sănătos, dincolo de clişeele “fitspirationului” american.

Din cauza acestor schimbări, programul meu nu mai poate oferi constanța necesară pentru a preda zilnic la sală. În plus, antrenoarele din echipa LadyFIT au ajuns la maturitatea profesională şi puterea deplină dată de cunoştinţele şi experienţa lor. De aceea, sala merge aşa cum îmi doresc, graţie profesionalismului lor, fără ca eu să mai fiu acolo şi să predau în fiecare zi.

Consilierea la sală și pe internet

A venit momentul să ne întâlnim constant numai în şedinţele de consiliere pentru antrenament şi alimentaţie la care puteţi participa la LadyFIT, atât la cele gratuite, incluse în abonamentul la sală, cât şi la cele pentru stabilirea unui plan alimentar. Ne vom vedea săptămânal la “Sănătatea în bucate”, ora de alimentaţie sănătoasă pe care o ţin în programul LadyFIT.

O să ne vedem des în sala de antrenament, de data asta din ipostaza omului care se antrenează pe sine. Tot așa, ne vom întâlni în rândurile pe care le scriu pe blog, în pozele pe care le postez pe Instagram şi în dialogurile pe care le purtam pe grupul de Facebook şi pe pagina mea profesională de Facebook.

Am creat o serie de diete și programe personalizate de exerciții care te pot ajuta. Intră pe magazin și comandă dieta sau programul care ți se potriveste!

Astfel, munca mea se mută dinspre lumina reflectoarelor înspre strategia de antrenament şi consiliere. Munca mea, alături de antrenoarele din echipa LadyFIT, va însemna conceperea de programe de antrenament, evenimente periodice pe care le vom face la sală şi campanii de promovare a vieţii sănătoase.

Este timpul pentru pasul următor!


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publicaToate campurile marcate cu * sunt obligatorii