De Sfantul Valentin, cu dragoste

14.02.2020
De Sfantul Valentin, cu dragoste

Sfantul Valentin e o sarbatoare a dragostei comerciale, afisate, declarate in tuse groase si neaparat demonstrative. Sigur ca e frumos sa te gandesti din cand in cand in mod organizat la exprimarea sentimentelor, dar pentru mine, de ceva vreme incoace, inainte sa vorbesc despre dragoste fata de ceilalti e mai valoros sa vorbesc despre dragoste fata de sine.

Dragostea, in sensul ei filosofic si practic, se imparte in etapa indragostelii si etapa de maturizare emotionala profunda, urmand a se distila in cazul cuplurilor in exprimarile ei clasice ce tin de familie, parteneriat, mariaj acolo unde acest lucru conteaza. Fundamentul unui atasament sanatos insa vine din coagularea coerenta a sinelui si dezvoltarea unei relatii armonioase cu propriul nostru univers emotional.

Din pacate, societatea romaneasca in general si mai ales cea de dupa revolutie ne invata foarte putine lucruri despre dragostea neconditionata fata de sinele nostru.

Ce inseamna asta ?

Daca in copilarie parintii erau mai binevoitori si mai dragastosi cu tine dupa ce luai note mari, ai crescut, la fel ca si mine, cu ideea ca pentru a primi dragoste trebuie sa faci ceva.

Daca primeai mai multa apreciere cand erai „cuminte” si ascultai de parinti, bunici, profesori, la fel ca si mine, ai crescut cu ideea ca pentru a primi apreciere trebuie sa faci ceva.

Daca pedepsele primite cand nu erai „cuminte” insemnau si izolare emotionala fata de parinti ( nu vorbeau cu tine sau nu iti mai ofereau comportamente care exprimau afectiune o perioada) la fel ca si mine ai invatat ca atunci cand nu te conformezi nu meriti sa primesti dragoste.

Toate aceste comportamente creeaza un pattern emotional in care incepi sa simti ca este necesar un „targ emotional” permanent. Ca femeie, multa vreme am simtit (si inca o fac in perioadele in care nu sunt prea atenta la ce gandesc) ca pentru a primi dragoste, apreciere sau afectiune TREBUIE sa fac ceva. Aceasta conexiune deterministica intre a face si a primi conditioneaza inclusiv viziunea pe care o avem despre propria noastra persoana.

Daca in raport cu oamenii din jurul nostru intram in relatii de tip „daca faci aia, primesti aia”, in strafundurile subconstientului invatam rapid ca trebuie sa ne meritam dreptul la viata, la dragoste, la apreciere inclusv fata de noi insine.

Desi fac terapie de mai bine de 10 ani, acest concept ca e de ajuns sa exist ca sa merit orice, pe mine ma blocheaza, uneori. Pentru ca a accepta aceasta ipoteza ca fiind perfect adevarata inseamna o schimbare dramatica de perspectiva relationala in toate aspectele vietii mele sociale si intime.

In perioadele in care reusesc sa internalizez sentimentul ca „e de ajuns ca exist”, nu mai am asteptarea ca ceilalti sa imi valideze si sa imi satisfaca nevoile emotionale.

  • Nu mai intru in negocieri de comportament de genul „am nevoie de la tine sa imi arati aia ca sa inteleg ce simti si sa iti ofer ce imi ceri”.
  • Nu mai consider ca cineva este dator sa imi valideze ipotezele emotionale (stiti discutiile alea lungu cu prietenii cand avem cate o problema si vrem doar sa ne varsam nervii si supararea, dar sa para ca vrem sa gasim o solutie ?)
  • Nu mai am nevoie de „proptele sociale” ca sa imi compensez vidul emotional – stiti hainele alea foarte scumpe pe care le-am cumparat cand ne simteam ca dracu’ ? Sau prea multele ore pe netflix, la seriale pe care nu le tinem minte?
  • Am mai multa incredere in oameni – simt ca oamenii sunt in general ok si pornesc cu aceasta concluzie inainte, in orice relatie. Asta imi ofera deschidere si un parcurs de obicei pozitiv si usor cu noile contacte sociale.
  • Am mai multa grija de mine fara sa fac eforturi – mananc in mod natural mai echilibrat si mai sanatos, muncesc mai putin, fac mai mult sport pentru ca imi place, nu pentru ca am nevoie.
  • Am o viata sexuala mai satisfacatoare si ma conectez emotional mai bine, pentru ca nu mai intru intr-un joc de rol, ci ma descopar si ma daruiesc in mod autentic, acceptand sa primesc ceea ce simte partenerul meu sa imi ofere.
  • Interactionez mai mult si mai autentic cu prietenii mei.

Totusi, acest shangri-la emotional nu dureaza, fiind permanent intrerupt de propriul meu tipar emotional, care este deterministic.

Sunt mereu atenta la ceea ce gandesc si atunci cand observ ca incep sa fac troc emotional cu mine insami, ma reconfigurez.

Am pornit de la „fake it until you make it” pentru ca la inceput efectiv nu intelegeam cum vine asta cu „sunt ok fara sa fac nimic”. Asa ca am inceput prin a practica efectiv comportamentele despre care citisem ca sunt ale oamenilor echilibrati.

  • Am inceput sa mananc in mod constant sanatos, am inceput sa dorm, am inceput sa evit alcoolul si excitantele in exces, am inceput sa evit persoanele cu care nu mai rezonam.
  • Am inceput sa imi notez cum imi vorbeam in sinea mea si sa spun cuvintele alea cu voce tare, intrebandu-ma daca as vorbi asa cu o persoala la care tin.
  • Am inceput sa ma intreb, inainte de a cumpara ceva daca chiar am nevoie de acel obiect sau e doar un moft. Si daca e moft, ce inseamna el pentru mine?
  • Am inceput sa ma intreb care sunt valorile mele in viata, ce e important pentru mine si cine sunt eu, dincolo de actiunile mele .

Uneori imi iese, uneori nu. Dar faptul ca sunt atenta la ceea ce gandesc ma ajuta sa fac o scurta pauza intre momentul in care simt violent niste emotii tulburatoare si momentul in care actionez. Uneori pot intrerupe actiunile automate, uneori, nu. Dar procesul in sine de constientizare ma ajuta sa castig aceste secunde de distanta, care in timp devin din ce in ce mai lungi si care imi permit sa actionez nu automat, ci constient.

Sper ca sarbatoarea asta a iubirii sa fie una a iubirii de sine, sa ajungeti sa simtiti ca voi, asa cum sunteti, sunteti perfect de ajuns. Ca nu trebuie sa faceti nimic mai mult decat a exista. Ca e de ajuns ca sunteti.

Ceea ce imi doresc si mie, de altfel :)

 


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publicaToate campurile marcate cu * sunt obligatorii