Cum a fost la Imperiul Leilor

26.02.2020
Cum a fost la Imperiul Leilor

Bună, sunt Cori Gramescu şi am venit pentru o finanţare de 350.000 de euro. Când am pronunţat sumă, îmi tremurau picioarele şi îmi simţeam buricele degetelor îngheţate. Aşa am debutat la Imperiul Leilor.

Imperiul Leilor și dietele personalizate

Totul a început în noiembrie, când am primit un telefon de la ProTV, să mă întrebe dacă doresc să particip la emisiunea care urma să se lanseze în 2020. Lucram deja la platforma de diete personalizate, ne apropiam de final, dar era prevăzută pentru lansare, în regim de testare cu clienţi reali, abia în februarie 2020. Atunci a început nebunia, pentru că am hotărât cu echipa mea să terminăm prima variantă a platformei pentru începutul lui decembrie, când am filmat pitch-ul la ProTV.

Cum a fost la Imperiul Leilor 1

Ideea mea despre dietele personalizate a pornit mereu de la adaptarea meniurilor la nevoile clienţilor. Am crezut mereu că secretul succesului unei diete începe şi se termină cu punerea clientului în centrul conceptului de dietă. De ce să ne obligăm clienţii să mănânce ceea ce trebuie, când putem să le găsim alimente care le plac şi sunt compatibile cu dieta. De ce să nu le oferim posibilitatea să îşi aleagă ce le place să mănânce?

Un program flexibil și adaptat de dietă

Pentru mine, succesul unui program de slăbire se măsoară în cât de bine se menţin în timp rezultatele clienţilor mei, cât de bine reuşesc să deprindă acele comportamente sănătoase care îi ajută să aleagă în mod natural ceea ce este benefic pentru ei, pe termen lung. Ca fostă grasă pot spune cu mâna pe inimă că nu slăbirea e partea cea mai grea. Cum reuşeşti să îţi menţii apoi greutatea constantă? Cum ajungi să îţi recalibrezi fondul emoţional ca să nu te mai refugiezi în mâncare de fiecare dată când nu îţi place de tine sau când te plictiseşti?

De aceea, am dezvoltat, în cei 15 ani de lucru cu peste 35.000 de clienţi, câţi mi-au trecut prin mâna ca antrenor şi nutriţionist, un soft care îţi generează meniul personalizat de slăbire în funcţie de câte ore dormi TU, câte ore stai TU pe scaun, câte cure de slăbire ai ţinut până acum şi banzându-mă DOAR pe alimentele care îţi plac ŢIE. Algoritmul ia în calcul şi câte cure de slăbire ai ţinut şi ce constituţie ai, precum şi vârsta, înălţimea şi greutatea.

Ce oferă platforma mea on-line de diete

Platforma de diete este însă mult mai mult decât un plan! Prin monitorizare şi suport în timp real, continuu, îi sprijinim pe clienţii noştri să înveţe ce să mănânce mai ales în situaţiile particulare, când poate nu au acces la meniul clasic. Cum înlocuieşti ingrediente pe care nu le găseşti în supermarket, ce mănânci înainte de ciclu, când îţi e mai foame şi ai mânca numai ciocolată? Ce mănânci când pleci în delegaţie sau eşti în vizită la soacră? Pentru toate aceste situaţii excepţionale există prin intermediul grupului de suport posibilitatea să întrebi şi să primeşti răspuns de la mine şi echipa mea de nutriţionişti, în timp real.

Folosind cei 15 ani în care am fost antrenor şi am construit la LadyFIT cel mai amplu ecosistem de ore de grup din Bucureşti (predăm 146 de ore de antrenament de grup pe săptămână) am creat şi programele de antrenament pentru acasă. Tot personalizate şi tot gândite că o soluţie centrată pe client, pe timpul şi nevoile lui, înainte de orice altceva.

Experiența dietelor personalizate

Când faci manual diete personalizate durează cel puţin 2 ore, dacă ai multă experienţa să pui la punct un meniu personalizat pentru o lună, pentru că se pierde foarte mult timp făcând calcule nutriţionale, cum te încadrezi în numărul necesar de calorii, anumite ingrediente. Acolo se consuma cel mai mult timp şi de aceea, când făceam manual dietele, reuşeam în cel mai fericit caz să termin un meniu personalizat în circa 30 de minute, folosindu-mă de toată experienţa mea. Ani de zile am predat în cadrul cursurilor acreditate care formează tehnicieni nutriţionişti şi am o vastă experienţă în matematică, aşa că reuşisem să creez un algoritm de lucru care îmi permitea să câştig timp.

Din fericire, folosind tot acest background al meu – matematică, nutriţie, programe de sport pentru amatori şi anii petrecuţi în cadrul MBA-ului la Maastricht School of Management România – am realizat că pot crea un proces inovativ în zona de nutriţie şi sport pentru acasă. Din algoritmul meu, colectând date relevante statistic, am construit arhitectura platformei de diete, pe care o vom lansa internaţional anul acesta.

Lansarea platformei on-line de diete

Am lansat efectiv meniurile generate de platforma de diete pe 6 ianuarie şi am ales varianta unei lansări soft. În ianuarie am lucrat asupra algoritmului în timp ce observam erori sau primeam feedback de la clienţii noştri. În total, din 6 ianuarie şi până pe 26 februarie am avut platforma funcţională timp de 4.5 săptămâni şi avem un total de 240 de clienţi care au achiziţionat abonamente în platformă. Acum calibrăm canalele de comunicare în aşa fel încât să cuprindem mai eficient diaspora şi suntem într-un proces de adaptare.

Ceea ce mă bucura enorm este că avem o rată de retenţie excepţională, clientele noastre, în procent de circa 70%, continua programul şi în a doua lună. Este un început promiţător pentru un produs de dietă în care, de obicei, retenţia la nivel mondial este de sub 25% în a doua lună.

Motivația dată de emisiunea Imperiul Leilor

Pentru emisiune m-am ambiţionat să avem platforma gata ca să o arăt în timp real. Colegii mei de la programare au terminat de scris codul cu o oră înainte să filmăm. Acum, retroactiv, cred că era mai bine să fi arătat nişte ilustraţii în timpul pitch-ului pentru că, evident, platforma s-a blocat în demo. Se întâmplă mai mereu şi pe produse software testate cu mult timp înainte de a fi arătate publicului, deci dragul de Murphy nu doarme.

Ne-a prins tare bine această goană nebună, în care lucrăm cu toţii câte 12-14 ore pe zi ca să terminăm cele necesare pitch-ului. E un proces de învăţare şi pentru noi, învăţăm să ne înţelegem clienţii, să vedem cum putem răspunde mai bine nevoilor lor şi ne adaptăm din mers.

Cum a fost la Imperiul Leilor 2

Pot să spun cu mâna pe inimă că dacă nu era emisiunea, probabil că am fi finalizat prima versiune a platformei de diete abia acum, la final de februarie. Un mare „MULŢUMESC” pentru Gabriel Păunescu şi Valentina Zaharia, cei doi „coachi” cu care am pregătit pitch-ul din emisiune.

Atunci când am prezentat planul de afaceri al platformei de diete am spus că vom avea în prima lună 280 de clienţi plătitori. Era o creştere curajoasă de la cei 43 de clienţi pe care îi aveam, lună de lună, în perioada în care făceam dietele manual. A fost şi motivul pentru care unul dintre juraţi a privit cu mare neîncredere cifrele mele.

Un plan de afaceri sustenabil

Chiar dacă nu am obţinut finanţarea, când făceam estimările pentru planul de afaceri cu Gina am avut o revelați şi ne-am dat seama că este un business sustenabil pe cont propriu, din banii pe care eu însămi îi am la dispoziţie şi din veniturile pe care aplicaţia deja le generează. Atunci a fost momentul în care am prins aripi. Trebuie să recunosc că dacă nu era emisiunea nu cred că aş fi făcut vreodată o cercetare de piaţă atât de amănunţită şi nu aş fi acordat atâta atenţie planului de afaceri. Fiind antreprenor de la vârsta de 20 de ani, am mers mai mereu ghidată de intuiţie şi bun simţ, ceea ce nu e foarte ştiinţific, dar în cazul meu a fost sustenabil.

Echipa Ladyfit și specialiștii cu care colaborez

Momentul pregătirii pitch-ului a fost şi el unul intens, în care m-am bucurat de sprijinul instructoarelor noastre de la LadyFIT. Împreună cu ele vom dezvolta partea de antrenamente online pentru acasă. Era normal să fie prezente în platou, alături de mine, să prezinte o mică parte din toate antrenamentele pe care ştiu să le predea: de la Yoga la cele mai intense programe de exerciţii, toate gândite pentru acasă.
Cum a fost la Imperiul Leilor 3

Ceea ce mă bucură, în aceste 2 luni de când lucrăm efectiv cu platformă, este că prinde viaţă şi că noi creştem alături de ea. Lucrăm pentru strategia de marketing cu Mihai Bonca, pentru strategia de comunicare lucrăm cu Răzvan Mătăsel şi co-founderul meu, Gina Bujor se foloseşte de cei peste 20 de ani ca auditor contabil şi director executiv pentru a se asigura că cifrele noastre financiare sunt în linie cu planul de afaceri şi sunt sustenabile.

Ce a însemnat Imperiul Leilor pentru mine

Pe ansamblu, e o perioadă efervescentă, iar participarea la Imperiul Leilor a catalizat şi a însufleţit acest proces. Deşi nu am primit finanţarea, am învăţat în viaţă ca totul vine în momentul în care trebuie să vină, iar eu sunt convinsă că atunci când chiar o să avem nevoie, vom atrage investitorii potriviţi pentru produsul nostru. Până atunci, ne pregătim de lansarea internaţională, de etapa de promovare naţională a platformei de diete care începe în curând şi lucram să îmbunătăţim cât mai mult produsul nostru, pentru a ne servi cât mai bine clienţii.

Cum a fost la Imperiul Leilor 4

Mulţumesc, Leilor!


COMENTARII
  • Georgia pe 26.02.2020 la 23:53 Răspunde

    Felicitări pentru tot ceea ce faci, Cori!


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publicaToate campurile marcate cu * sunt obligatorii