5 motive pentru care am renunțat la perfecționism – îți recomand să faci la fel

22.10.2015
5 motive pentru care am renuntat la perfectionism - si iti recomand sa faci la fel

Căutarea perfecțiunii în propria viață este un demers lăudabil dar ar putea fi greșit, uitând de ceea ce facem și cum ne simțim. Putem chiar să ne facem rău. Îți prezint câteva motive să renunți, măcar din când în când, la perfecțiune.

Perfecțiunea înseamă, de fapt, rigiditate

Vrei ca totul să îţi iasă perfect, să nu faci vreo greşeală şi să ai întotdeauna cele mai bune rezultate? Te concentrezi până în cele mai mici detalii, simţi că eşti o persoană de încredere, ordonată şi organizată şi chiar simţi puţină mândrie când spui că eşti un om perfecţionist? Te înţeleg, şi eu sunt la fel şi chiar glumesc în legătură cu faptul că sunt puţin obsedată de perfecţiune.

Această căutare a perfecțiunii m-a făcut în viaţă, de fapt, să mă tem de eşec, să fiu un fel de control freak şi să am nişte aşteptări foarte ridicate de la mine şi de la ceilalţi, să fiu rigidă în legătură cu ceea ce se întâmplase bun în viaţa mea, pentru că nu se întâmplă aşa cum ştiam eu că TREBUIE să se întâmple lucrurile.

Mi-a răpit foarte mult din bucurie, construindu-mi un model mental în care mă comparam permanent cu cea mai bună versiune a mea. Această rezulta a produs tensiune inutilă şi nesiguranţa, deşi totul a pornit din dorinţa de a fi un om mai bun, mai valoros şi mai bine pregătit.

Iată, deci, 5 motive pentru care am renunţat la perfecţionism:

M-a făcut să mă simt liberă

Când am renunţat la perfecţionism, am început să găsesc modalităţi alternative de a rezolva diferitele tensiuni cu care mă confruntam. Am regăsit libertatea de a fi creativă, de a face greşeli şi de a învăţa din ele. Am renunţat la a mă defini prin greşelile făcute sau prin succesele mele şi am devenit mult mai productivă.

Am început să cresc

Pentru că perfecţionismul mă limita doar la două stări, la succes sau eşec, nu mai vedeam nimic între cele două extreme. Nu aveam ocazia să mai învăţ nimic nou, apelând instinctiv doar la tehnicile despre care ştiam că îmi pot asigura succesul. Renunţând la acest model mental am învăţat să acţionez în moduri diferite şi să obţin rezultate mai nuanţate decât simplul succes sau eşec. Astfel, am reînceput să cresc spiritual, profesional şi intelectual.

Am învăţat să apreciez evoluția mea în sine

Sigur că era absolut minunat când reuşeam să îmi ating obiectivul, dar între timp am învăţat că, adesea, cel mai valoros este procesul până la rezultat. Am învăţat să îmi ţin mintea şi sufletul deschise pentru a acumula informaţii noi, pentru a fi mai conştientă în legătură cu obiceiurile mele mentale. Acum pot să mă bucur de drumul parcurs până la rezultat, chiar dacă nu reuşesc întotdeauna să îmi ating scopul. Sigur că tendinţa perfecţionistă mă ajută să fiu foarte productivă, dar dacă nu am un succes fulminant, încă mă pot bucura de parcurs, ceea ce înainte nu se întâmpla.

M-a făcut să îmi apreciez unicitatea

Am învăţat o cale a autenticităţii, care să mă diferenţieze în sfera profesională şi care mi-a creat o abordare creativă a misiunii mele. Mi-a dat ocazia să mă manifest aşa cum sunt eu, în mod natural, în sfera profesională, în afacerea pe care o conduc, în relaţiile cu cei din jurul meu şi în procesul meu de învăţare şi autodezvoltare.

Mi-a redus nivelul de anxietate şi stres

Am renunţat la perfecţionism pentru că ajunsese să mă chinuie îngrozitor teama de eşec. Trăiam o permanentă anxietate că lucrurile nu se desfăşurau aşa cum ştiam că ar trebui. Mă simţeam permanent stresată. Când mi-am dat voie să ies din acest model mental, am scăpat de presiunea enormă sub care mă puneam singură, atât în zona profesională, cât şi în spațiul relaţiilor pe care le cultivam.

Vezi și alte articole de reflecție psihologică care te vor ajuta să te înțelegi mai bine, inspira sau îți pot oferi sugestii utile.


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publicaToate campurile marcate cu * sunt obligatorii