Sportul ca obișnuință

07.10.2016

Cei mai mulți dintre oamenii cu care vorbesc zi de zi și cărora mă adresez și prin intermediul social media sunt oameni maturi, majoritatea dintre ei au 25+ când vine vorba despre vârstă. Deși la adolescenți și tineri mă gândesc ca la o categorie de vârstă care e acolo, și ea, totuși n-am o raportare concretă la ei, ca și când există mai degrabă în poveștile altora decât în realitate.

Așa că ieri am avut o mare surpriză când la sală a venit să se înscrie o fată de 14 ani, însoțită de tatăl ei. Mi s-a părut inițial ciudat să văd că cineva vine cu părintele ca să facă sport, însă apoi am aflat vârsta fetei. Tatăl, firește, era cu ea să se asigure că locul în care vine e unul în regulă și ca să-i plătească abonamentul, lucru pe care l-a și făcut, deci, astfel, fata va veni la orele pentru începătoare pe care le avem la LadyFit, ca să învețe mișcările corecte, respirația și, abia pe urmă, să se gândească la ore mai intense, mai avansate. Cu toții începem de undeva și pașii mici, dar siguri e politica pe care o recomand mereu și în care cred.

Mi s-a părut foarte tare să văd o adolescentă, un om încă în creștere, în definitiv, că alege să-și petreacă astfel o parte din timpul ei liber, încurajată de părinți. Mi-ar plăcea să văd asta tot mai mult, tot mai des, mamă și tată care-și iau copilul de mână să-l ducă la sport sau, și mai bine, să facă orice fel de mișcare împreună ca mod de-a petrece timpul liber în familie. Mi-ar fi plăcut și mie să fac parte dintr-o astfel de familie, cred că aș fi crescut mult mai liberă în acțiune, în gândire, mai fără griji și n-aș fi petrecut poate atâta timp să scap de o parte din balastul de idei pe care l-am cărat cu mine, inutil, ani la rând.

Articole Similare


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publicaToate campurile marcate cu * sunt obligatorii