Cum e la Yoga?

06.03.2017

Yoga mi se parea science fiction acum cativa ani, cand a sta in tacere o ora mi se parea insuportabil. Cum e la Yoga, le intrebam mai de mult pe prietenele mele care mergeau constant la acest tip de miscare. Credeam, pe vremea aia, ca Yoga e ceva in care stai, respiri si meditezi, inconjurata fiind de creaturi diafane si relaxate. Am aflat in timp ca Yoga este ceea ce ai nevoie sa fie, ca e ok sa ai si ore de practica mai usoare si mai relaxante, dupa cum e ok sa ai si ore in care iti lucrezi temeinic trupul pe parcursul suitei de pozitii.

Yoga, la inceput, pentru mine a venit ca o completare a antrenamentului de alergare, ca sa ma scape de niste tensiuni musculare nesuferite. M-a ajutat mult si am continuat sa practic sporadic yoga chiar si in perioadele in care nu alerg. In ultima vreme, am fost la ore de Yoga la mine la sala, la LadyFIT, acolo unde este predata de doua dintre instructoarele noastre, Marcela si Denis.

yoga

Dupa o pauza mai lunga de la antrenamentele sportive clasice si pe fondul unei perioade personale nu tocmai grozave, am mers mai intai la orele Marcelei. Axate pe respiratie, posturi de baza executate corect si conduse cu bunatatea pe care Marcela ne-o ofera cu generozitate tuturor, la momentul ala pentru mine au fost sanatate curata. Cu cateva lacrimi rostogolite pe obraji, cu emotii care au fost eliberate cand ne ghida cu blandete relaxarea de la final, orele de yoga cu Marcela m-au scapat la vremea aia de o insomnie care ma chinuia de cateva saptamani.

La Denis am fost azi, la Power Yoga. Miscarile sunt axate pe partea fizica a pozelor de Yoga, este o suita de miscari care provoaca si intaresc trupul, respectand insa limitele si constrangerile individului. Cele doua ore de Power Yoga de azi sunt inceputul antrenamentelor constante, pentru ca in ultima vreme am ajuns la sport fara un program anume si fara vreo organizare de vreun fel. Si ma resimt, asa ca am decis sa imi reiau antrenamentele regulate intr-o maniera blanda, dar totusi pe care sa o simt ca un antrenament fizic.

yoga

Voi continua sa merg la ore de Yoga cu Marcela ca sa ma refac dupa antrenamente intense si stress, iar la Denis ca sa imi imbunatatesc flexibilitatea, sa imi echilibrez corpul si sa progresez in antrenamentele mele. Pentru mine, Yoga apare ca o nevoie noua de antrenament si ma bucur ca am trecut de la etapele de viata in care eram prea agitata ca sa suport o ora de relaxare, la aceasta in care a-mi aduce atentia asupra propriului corp si a deveni constienta de emotiile si starile mele este o constanta in viata mea.

Mai multe despre orele de Yoga de la LadyFIT puteti citi pe site-ul salii. yoha la LadyFIT

Articole Similare


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publicaToate campurile marcate cu * sunt obligatorii