Cum scapi de febra musculara

17.11.2017

Cum scapi de febra musculara e intrebarea pe care mi-o adreseaza fiecare incepatoare de la sala cand incepe un program de antrenament. Si eu, cand reiau programul de sport, ma intreb cum scapi de febra musculara, pentru ca in primele 2 saptamani ma doare constant cate ceva prin corp si descopar muschi noi, despre care nu stiam ca ii am :) . Citeste mai jos cum scapi de febra musculara in mod sanatos, fara medicamente.

Ca sa stii cum scapi de febra musculara e important sa intelegi mai intai ce este febra musculara. Desi tendinta e sa credem ca febra musculara e indicatorul unui antrenament eficient, acest lucru nu este neaparat adevarat. Poti face febra musculara dupa un antrenament in care nu ai lucrat corect si nici eficient, dupa cum poti avea antrenamente foarte bune in urma carora sa nu faci febra musculara. De obicei, febra musculara inseamna ca ai facut miscari noi sau ca ai lucrat dincolo de limita de rezistenta obisnuita, insa eficienta unui antrenament e data de corectitudinea executiei miscarilor, de optimizarea amplitudinii miscarilor in jurul articulatiilor si echilibrarea corpului in aliniament corect, nu de febra musculara.

Febra musculara se resimte la 12-24 de ore dupa sport si poate sa te chinuie pana la 3 zile. Printre simptomele pe care le poti avea cand ai febra musculara se poate numara senzatia de picioare umflate, reducerea mobilitatii, scaderea fortei muschilor afectati de febra musculara sau durere asociata miscarilor. Febra musculara este un proces inflamator care semnalizeaza faptul ca organismul se reface si astfel creste calitatea musculara.

Febra musculara poate fi redusa cu cateva trucuri simple si naturale, usor de implementat: stretching, masaj, baie calduta in apa cu saruri de magneziu, alimentatie corecta pentru persoanele care fac sport, terapie cu gheata/caldura si antrenament. Citeste mai jos ce trebuie sa faci ca sa scapi rapid de febra musculara !

  • Stretching

Febra musculara scade daca faci stretching imediat dupa antrenament si in fiecare zi de repaus, pentru ca alungeste muschii si reduce astfel senzatia de tensiune pe care o simti in tot corpul atunci cand ai febra musculara. Imediat dupa antrenament iti recomand sa faci miscari de stretching timp de 10 minute si in zilele de pauza poti face o rutina scurta pentru tot corpul, care nu iti consuma mai mult de 15 minute. Desi nu este un consens in randul specialistilor referitor la faptul ca stretchingul te ajuta sa combati febra musculara, totusi intretinerea mobilitatii si relaxarea te ajuta sa te refaci rapid.

  • Masaj

Febra musculara trece mai usor daca mergi regulat la sedinte de masaj terapeutic. Pentru a scapa de febra musculara si a te reface rapid, masajul profund, de tip deep tissue este ideal. Desi poate sa fie relativ dureros, masajul terapeutic te ajuta sa scapi de contracturile musculare si ajuta procesul de refacere de dupa efort.

  • Baia cu saruri de magneziu

Febra musculara trece mai usor atunci cand dupa antrenament iti iei ragazul de a te relaxa intr-o cada cu apa calduta, imbogatita cu saruri de magneziu sau sare Epsom. Magneziul te ajuta sa scapi de crampele musculare si de carcei, iar adaugat in apa de baie te ajuta sa te relaxezi si sa scapi mai rapid de febra musculara. Pentru o terapie completa de relaxare poti adauga uleiuri esentiale cu proprietati antiinflamatorii, cum sunt cele de rozmarin, musetel, ienupar sau eucalipt. Dupa baie poti aplica un gel de arnica montana, planta cu excelente proprietati antiinflamatoare.

  • Alimentatia corecta te scapa de febra musculara

Alimentatia corecta inseamna administrarea strategica a proteinelor pentru a reface organismul dupa efort, iar un plan alimentar cu proprietati antiinflamatorii te ajuta sa te refaci mai repede. Opteaza pentru produse specifice de refacere post-efort daca faci exercitii intense si asigura-te ca ai in meniu macar 1 gram de proteina per kilogram-corp. Dieta antiinflamatorie recomanda consumul de alimente integrale, neprocesate, de acizi grasi esentiali omega 3 si de proteine de calitate buna.

  • Rece si cald, atunci cand trebuie ca sa scapi de febra musculara

Imediat dupa un antrenament intens poti face un dus rece sau poti tine gheata pe muschii foarte solicitati. Aplicarea pungilor cu gheata imediat dupa un antrenament intens reduce inflamatia si favorizeaza refacerea, reducand febra musculara. A doua zi dupa antrenamentul intens e de folos caldura pentru a scapa de febra musculara, pentru ca accelereaza circulatia. O sedinta la hammam sau sauna, o impachetare la cald cu arnica si magneziu sau o baie fierbinte in apa cu sare sunt toate foarte utile pentru a scapa mai repede de febra musculara.

  • Continua sa te misti

Desi te chinuie febra musculara, pentru a scapa de ea e indicat sa faci un antrenament usor. Mergi la o tura domoala de alergare, la un antrenament cardio usor sau la o clasa de pilates pentru incepatori, toate te vor ajuta sa scapi mai repede de febra musculara.

 

  • Ar trebui sa iei pastile ca sa scapi de febra musculara?

Multi oameni se grabesc sa ia pastile cu antiinflamator, cum este aspirina, ibuprofenul sau paracetamolul . Antiinflamatoarele non-steroidale reduc efectele febrei musculare, insa suprasolicita stomacul, rinichii si ficatul si pot afecta sistemul cardiovascular, pot produce disfunctii intestinale si sunt tot mai multe studii care le leaga de reducerea sintezei proteinelor, esentiala pentru refacerea post-efort. Adica nu te mai dor muschii, dar nu vei obtine efecte atat de bune in urma antrenamentului daca iei pastile cu antiinflamator.

Nu uita ca febra musculara e absolut normala la inceputul unui program de exercitii, dar in timp devine suportabila si usor de gestionat, asa ca dozeaza-ti efortul in primele zile si ai rabdare. O sa treaca si febra musculara si va incepe acea perioada in care sportul devine ceva placut si energizant. 

Articole Similare


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publicaToate campurile marcate cu * sunt obligatorii