Primavara despartirilor mele

29.03.2017
relatie

Parca e un facut cu primavara, pare ca strica orice relatie a mea. Pe cat e de frumoasa, pe atat de multa durere mi-a adus in cateva randuri in viata. Nu stiu cum naiba reusesc, dar relatiile mele se incheie primavara. De 18 ani, cu toate a fost asa, de fiecare data. Cand florile de pe copaci se ridica semet in frumusetea lor spre cer, atunci sufletul meu e frant, tavalit, sunt cu lacrimile zoite pe obraji si buzele muscate de durere. Parca imi fac in ciuda florile de cires, in frumusetea lor dureroasa.

Imi amintesc, de parca ar fi fost ieri, autobuzul galben al primei tradari pe care am trait-o. M-a urmarit ziua aia vreme de 15 ani, durerea pe care o simti profund, plenar aproape, la prima iubire. Imi aduc aminte si gustul amar, metalic, al lacrimilor mele si furia, ura, durerea si disperarea pe care le-am simtit atunci. Pentru ca, la fel ca prima data, de fiecare data iubesc patimas, abisal si fara frane. Imi asum de fiecare data ca ma sfarteca esecul relatiei, dar nu ma pot opri sa traiesc deplin si pana la capat. Mai bine asa, decat cu zeci de bariere si validari de proces. Amorul si sexul trebuie facute fara limite si fara agenda, altfel sunt doar servicii sexuale platite cu sentimente sau beneficii sociale.

Apoi a venit prima relatie lunga, d’aia de formare. Tot in primavara am terminat-o. Nu pentru ca il prinsesem , desi o facusem. Nu pentru ca il inselasem, pentru ca o facusem si p’asta.Ci pentru ca ajunsesem in puncte diferite ale vietii, ne doream lucruri diferite si nu aveam cum sa mai mergem pe acelasi drum. A fost prima data cand mi-am blestemat in sinea mea chestia aia care ma impinge sa vreau mai mult de la mine. Sa cunosc mai mult, sa fiu mai buna, sa traiesc mai mult. Am plecat atunci stiind ca vreau sa imi gasesc echilibrul si stabilitatea in viata si pana azi nu mi-am schimbat parerea.

Apoi a venit inca o relatie, tot lunga si profunda. Mi-am schimbat obiceiurile, mediul, modul in care ma raportam la mine insami. Am invatat sa nu am incredere in mine, sa ma indoiesc de mine, sa caut validarea in ochii pe care ii iubeam atat de mult. Am invatat sacrificiul, am invatat ce inseamna sa ranesti un om in mod constient si am invatat ce inseamna sa confunzi admiratia fata de un barbat cu realitatea unei relatii. Apoi am invatat si ce inseamna sa fiu parasita, cum se simte cand „alta” isi infiripa fericirea in nefericirea mea. Acum, 10 ani mai tarziu, stiu ca a fost mai bine atunci, dar la vremea aia, a fost ca o moarte. Am plecat din tara cateva saptamani ca sa ma regasesc, pentru ca, asa cum zic mereu, ma pricep tare bine sa plec.

Nimic din educatia mea nu m-a pregatit pentru asta. Vin dintr-o familie unita in care durerea a fost mai mereu inghitita si asimilata, de dragul continuarii existentei cuplului. Am crescut cu carti care proslaveau familia traditionala si valorile pe care le-am asimilat in familie au fost cele ale „familiei traditionale”, sintagma neplacut de populara zilele astea, dar asta e altceva. Primele relatii incheiate au fost pentru mine esecuri personale, le priveam ca pe o neputinta a mea proprie, de parca poti avea o relatie de cuplu cu tine insati.

A mai trecut un timp si am cunoscut pe cel cu care aveam sa imi impart o buna bucata din viata. Valori comune, parteneriat intelectual, pedigree cultural comun. Am plecat de acolo intr-o zi fara sa stiu de ce o fac, simteam doar ca ma strang peretii. Atunci am invatat, in cel mai greu si dureros mod, ca iubirea nu se face dupa checklist si dupa agenda. Ca unii oameni au nevoie de asta, altii au nevoie sa iubeasca deschis si fara program, ca frustrarile tacerilor apasatoare darama orice relatie, oricat de profunda si de buna ar fi ea. Ca iubirea se traieste si se primeste fara indicatori de performanta. Am trait aceasta despartire ca pe o fractura interna a mea in sine si ca pe un mare esec personal. Cred ca asta ar trebui sa li se spuna celor care divorteaza dupa o relatie lunga, ca nu e vina lor, ca nu e esecul lor si ca dupa o perioada de durere, intregul sine se repozitioneaza, ca nu mai poti fi cum stiai.

Ultimii trei ani din viata mea emotionala au fost un soi de montagne russe. Am invatat despre mine lucruri si incerc sa invat despre cei din jur. Am ajuns la 33 de ani ca sa inteleg ca nu te salveaza nimeni, niciodata. Cred in continuare ca iubirea e deplina, dar daca nu merge fluid, fara schimonoseli personale, e bine sa pleci cat inca il iubesti pe cel de langa tine.

In astia trei ani m-am indragostit ca in filmele alea rusesti in care tai pamantul in doua daca e nevoie. Si am gresit cam tot la fel de rau, uneori. In ultimii trei ani din viata mea am invatat ca oricat de mare ar fi erosul, valorile comune sunt cele care dau trainicie unei relatii. Ca libertatea spiritului e esentiala, ca nu poti obliga pe nimeni sa te iubeasca cum ai tu nevoie si ca uneori, timingul chiar conteaza, oricat de arzatoare ar fi pasiunea.

In ultimul an am plecat fizic pentru dragostea pe care o simteam. Intr-un soi de bula sentimentala, am vrut sa ma mut din Bucuresti, pana sa imi dau seama ca nu putem intotdeauna face ceea ce ne propunem. Pentru mine, asta a venit ca un soc. Eu, femeia care a facut orice si-a propus sa faca in viata, am dat cu nasul de propriile mele limite emotionale. Si pentru prima data in viata am inceput sa le tratez doar constientizandu-le, fara sa ma mai invinovatesc, fara sa mai incerc sa ma schimb sau sa imi spun ca se poate si altfel, daca ne schimbam amandoi.

Mama unui fost iubit imi spune ca e la varsta la care poate sa fie sincera fara sa se mai teama de consecinte. Are 75 de ani. Cred ca a venit si in viata mea momentul in care sa fiu sincera cu mine, fara sa ma tem de consecinte. Chiar daca asta inseamna sa merg singura o perioada prin viata.

Anii de terapie si mai ales cei de psihanaliza m-au pregatit pentru etapa asta, in care devin constienta de mine insami. E ceva ce nici familia traditionala, nici mama sau bunicile mele nu m-au invatat. Acel sentiment de asezare in propria persoana cu increderea ca e singurul lucru pe care, cu adevarat, il contin. Ca e mai bine singura decat schimonosita in vreo relatie. Ca relatia nu este un scop final, ca e mai important ce se intampla zi de zi decat vreo declaratie de intentie. Ca un companionaj intelectual e searbad fara libertatea iubirii fara frici, ca orice compatibilitate sociala are nevoie de unitate intelectuala si emotionala, ca dragostea, daca nu e traita liber si fara agenda, e doar un job description. Ca despartirile dor ca o moarte si ca iertarea in sine doare, pentru ca vechea relatie, asa cum era, trebuie sa moara si sa fie repozitionata, daca mai exista vreun viitor. Mai cred ca oamenii nu se schimba fundamental, ci ei devin din ce in ce mai mult ceea ce sunt. Ca eu, la randul meu, oricat m-as stradui sa ma inghesui in vreun model al altuia, nu o sa reusesc. Si mai cred ca trebuie sa poti trai cu chestiile care te enerveaza la celalalt, ca lucrurile bune sunt usor de iubit.

Acum, cand florile de primavara se inalta din nou, semete in frumusetea lor, spre cerul limpede, imi sterg cu recunostinta lacrimile zoite pe obraji. Pentru ca fiecare dintre acesti barbati m-a invatat lucruri despre mine, pentru ca i-am iubit pe fiecare in parte in moduri diferite si pentru ca fiecare din ei mi-a redat, putin cate putin, libertatea.

Iubirea vine, in sufletul meu, in forme diferite si am trait-o diferit de la o varsta la alta. Dar acum, mai mult ca oricand, stiu ca e mai bine sa pleci mai devreme, decat mai tarziu. Ca iubirea vine cu eliberarea celuilalt din chingile propriilor nevoi, ca e de datoria ta sa comunici ce ai nevoie dar ca nu e de datoria celuilalt sa iti acopere toate trebuintele. Si mai stiu acum ca daca iubesti, trebuie sa traiesti iubirea dinamic, fluid, multi-dimensional. Ca nu poti iubi o succesiune de poze. Ca viata de cuplu nu e despre a dobandi sau a asigura confort material, ci despre a construi impreuna. Ca iubirea inseamna a crea spatiu celuilalt pentru a fi el insusi, alternativa fiind sa nu existe o relatie. Mai stiu ca checklisturile nu tin de cald pentru ca nimeni nu poate face in fiecare secunda un P&L al relatiei, ca un cuplu functioneaza pe baza amabilitatii reciproce cu nevoile celuilalt si ca nu suntem aici ca sa ne vindecam unii pe altii.
relatie

Nu am vreun sfat despre ceea ce face relatiile sa mearga, ca deocamdata am invatat doar sa plec. Dar stiu foarte bine ce le strica, ce le erodeaza si ce le ia acel joie de vivre care ar trebui sa uneasca oamenii.

Si de asta nu inteleg de ce mama naibii e nevoie ca un parlament sa imi spuna ca o familie traditionala e singura poveste acceptabila in constitutia acestei tari. Ca daca decid sa fac un copil fara un tata legal, nu am aceleasi drepturi cu familiile „traditionale”. Sau daca decid ca viata mea sexuala si emotionala necesita niste limite mai largi decat heterosexualitatea acceptata de ei, nu ma incadrez in ideea de familie. Cum sa pui un sablon atat de ingust pe o retea de relatii atat de alambicat tesuta? Si daca nu vreau sa ma marit sau nu gasesc niciun crestin sa ma ia de nevasta, ce sa fac, sa ma arunc in Dambovita? Atata graba sa normezi, fara sa uiti ca in 2017, relatiile nu mai sunt ceea ce ar fi confortabil pentru statul agrar roman, in care fereasca sfantul sa lasi petecul tau de pamant plodului bastard al vecinului de sat.

Articole Similare


COMENTARII
  • cristina pe 13.04.2017 la 15:10 Răspunde

    auzi, inegalabila cori, dar tu nu interactionezi niciodata cu cititorii blogului tau? am tot urmarit chestia asta pana sa iti spun. mi se pare de super prost gust ce faci, asta demonstreaza ca nu iti respecti deloc cititorii, ci doar pe aceia pe care ii cunosti. ori daca blogul asta este doar ca sa tii tu monologuri si sa iti scrii gandurile, poti bloca comentariile. in fine, asta spune despre tine mai mult decat iti imaginezi, cum ca incerci sa pari ceea ce oricum nu esti. trist. esti penibila. dar oameni saraci cu duhul sunt multi prin tara asta, deci nu iti face griji ca iti pierzi „fanii”.

    • Cori Grămescu pe 16.04.2017 la 04:40

      Iti multumesc pentru mesaj. In ciuda impresiei tale, interactionez si le raspund celor care imi scriu, chiar daca mesajul nu este intotdeauna placut. Nu blochez comentarii insa nici nu incurajez aruncarea cu noroi din spatele tastelor, iar aceasta dorinta de a arunca vorbe grele unui om pe care nu il cunosti este bizara pentru mine. Dar daca atata iti doresti si asta te face sa te simti mai bine, feel free.

  • Anca Stanescu pe 10.04.2017 la 10:41 Răspunde

    Te admir pentru forta, curaj si dorinta de a fi sincera cu tine. Sa iti dea viata tot ce poate fi mai bun pentru tine!

    • Cori Grămescu pe 16.04.2017 la 04:41

      Multumesc, va doresc asemenea!

  • Maryanna Preda pe 07.04.2017 la 07:37 Răspunde

    Profunzime , sinceritate .constientizare, inteligenta ,experienta .spirit liber si …talent scriitoricesc !
    Felicitari si continuua sa fii tu pentru ca esti autentica !

    • Cori Grămescu pe 16.04.2017 la 04:41

      Multumesc, ma bucur ca ma cititi :)

  • Adela pe 01.04.2017 la 01:20 Răspunde

    Un text frumos…..o insiruire a gindurilor ca o melodie ….inceata si melancolica. Sinceritate spusa cu indirjire si claritate …..Si totusi melancolia ce se revarsa din text ma face sa cred ca inca nu ai ajuns „la tine”, inca mai doare…inca mai esti trista sa fii singura.
    Hmm, primavara ne obliga natura care reinvie in jur sa ne amintim de viata, sa ne gindim la viata, sa vrem sa traim atit de intensiv ca natura din jur…..si daca nu avem capacitatea emotionala pentru asta devenim melancolici, incepem sa cautam sa intelegem, sa scormonim in evenimentele din viata, sa gasim cauza… de ce , de ce nu putem fi la fel de vitali ca natura din jur? Da, o despartire doare ca moartea si lasa o rana la fel de adinca, un gol….si e nevoie sa ne redefinim fara acea persoana. Urma experimentelor negtive din viata nu dispare…in cazurile cele bune ajuta sa fim mai intelepti, ajuta la dezvoltarea spiritului. Emotional as putea spune ca pierdem din vitalitate…si fiecare primavara ne reaminteste de ceea ce sintem, de ceea ce am devenit cu timpul…
    O primavara frumoasa!

    • Cori Grămescu pe 16.04.2017 la 04:42

      Multumesc pentru raspuns, Adela! Sa ai o primavara plina de sens si frumusete!

  • .smaranda maticiuc pe 29.03.2017 la 17:26 Răspunde

    facebook-ul ,confesionalul modern, De acord. Fara a spera insa, sa aduca „sfaturi”.. Ce mult te-ai.imbogatit! Ce frumos ai trait! Cea mai buna traditie e cea pe care ti-o creezi si ti-o asumi si deplang societatea care creaza „traditii’.

    • Cori Grămescu pe 29.03.2017 la 22:33

      Va multumesc, Dna Matinciuc, pentru lectura si comentariu. Nu ma asteptam sa ma urmariti, este o surpriza cu adevarat placuta.

  • tyna pe 29.03.2017 la 16:46 Răspunde

    esti o femeie cu multe calitati, printre care si faptul ca esti f puternica…inteleg perfect ceea ce simti, dar sunt convinsa ca acel CINEVA o sa apara in viata ta cand te astepti mai putin, asa se intampla intotdeauna. pupici!!!

  • Lil Dumitrescu pe 29.03.2017 la 11:30 Răspunde

    Hi Cori,
    bine scrii, ai veleitati scriitoresti;super ,esti sincera,deschisa,fara fasoane.
    Esti pe calea cea buna,nu-ti face griji,daca vine sau nu urmatorul!! Ai multe ,interesante preocupari,consumi multa energie,bucura-te de toate calitatile ce le ai. Poate le este greu „domnilor” sa tina pasul cu tine. Primavara abia a inceput,vei primi sigur „Schmäterling in Bauch” adica Fluturasi in Burtica”(sper ca ai putina burtica..)
    Te imbratisez

  • Marius pe 29.03.2017 la 10:55 Răspunde

    Curajos acest gest de sinceritatate fata de tine insati. Un pas mare si foarte constient spre Libertate. Libertatea de a fi , asa cum spunea Paler, asa cum esti tu de fapt , in viata ta ”secreta”.
    (¨Sunt aproape convins ca omul are , de fapt , trei vieti relativ distincte . Una , publica . Alta , particulara . Si alta pe care – in lipsa unei formule mai bune – as numi-o ¨secreta¨. Prin ¨ viata secreta ¨ intelegand nu ceea ce ascundem de ceilalti , din pudoare sau din interes , ci aceea parte din noi asupra careia nu avem nici un control cum ar fi obsesiile , fantasmele , visele , subconstientul , si unde nu ne putem mintii . In viata publica si in viata particulara , am gasit o solutie defensiva , fie si rea . Dar , daca impotriva pericolelor de afara te poti apara lipindu-te cu spatele de un zid , cum s-o faci impotriva pericolelor dinauntru ? Aici , n-am gasit nici un raspuns .Tot ce pot sa va spun despre aceasta ¨ viata de dincolo de oglinda ¨ e ca reprezinta imaginea mea cea mai fidela ,…azi .¨ ….Octavian Paler).
    Frumoasa si plina de talcuri, intelepciune, dar mai ales adevaruri gol golute este ”confesiunea” ta. Spunea cinava ca viata este ca o plimbare prin parc. Datoria noastra este sa ne facem cat mai agreabila aceasta plimbare. Stiu…usor de spus…greu de facut. Stiu si eu foarte bine asta. Oricum, bine ai venit in partea cu adevarat interesanta a vietii. De la varsta ta incep lucrurile si tot sa prinda adevara culoare si savoare. Se spune ca pana la o anumita varsta facem doar cercetare. Dupa aceea abia incepe adevarata viata. Te apropii de acel moment frumos. Din ce in ce mai frumos.

  • cris pe 29.03.2017 la 10:10 Răspunde

    hai ca mi-a placut. te citesc de ceva timp, insa este prima data cand m-ai facut sa las un comentariu in care sa spun ca te admir pentru sinceritate :). bravo, corect scris. keep up the good work.


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publicaToate campurile marcate cu * sunt obligatorii