Femeie, mama, fata

08.03.2017

Femeie, mama sau fata, ziua de azi este despre noi, despre feminitate si toate aspectele prin care ne definim de-a lungul vietii. Ziua internationala a femeii a pornit ca o miscare pentru drepturile femeilor la inceputul anilor 1900 si si-a atins apogeul in timpul revolutiei rusesti. Data de 8 Martie comemoreaza un mars al femeilor in Petrograd. Leon Trotski scria la vremea aia ca nu si-a inchipuit vreodata ca un mars al femeilor avea sa starneasca revolutia ruseasca. Insa, de la fundamentul revolutionar al acestei sarbatori pana la miile de buchete de zambile si aerul comercial pe care sarbatoarea asta l-a castigat in ultimii ani, e o cale lunga. Pentru mine este o permanenta ocazie sa imi revizitez conceptiile despre feminitate, mai ales ca este unul dintre punctele in care imi ridic multe intrebari.

Fata devine femeie urmarind mama si rudele de sex feminin – bunica, matusa, bona, ori alte modele autoritare de sex feminin -profesoare, de exemplu, apoi conduce in realitate aceasta imagine primita de acasa pentru a o confrunta, prin tensiune, cu imaginea construita de prietene si pusa in relatie cu reactiile pe care fata le primeste de la persoanele de care este atrasa si cu reactiile cu tatal, fratele, bunicul sau alte modele masculine. Imi amintesc, din copilaria mea, ca mai toate fetele din clasa eram un fel de baietei cu fuste. Tunse scurt, imbracate cu uniforme peste pantalonii grosi, fara sa ni se cultive vreo dunga de cochetarie. Erau cateva exceptii, notabile de altfel, de la aceasta situatie, dar putine. In perioada aia de inceput de ani 90, cand am inceput eu scoala, problema modelului de feminitate inspirat fetelor nu cred ca se punea. Ca fata, am invatat de la mama mea sa muncesc, sa fiu tenace, ascultatoare, capoasa si sa nu atrag atentia asupra mea . Nimic despre ingrijire personala, despre gingasia frivola a feminitatii ludice, nimic despre jocurile cu barbatii.

feminitate

Fetele pe care le-am intalnit in perioada aia pendulau intre o feminitate manifestata vizibil, uneori sexualizata intens si perioade de reprimare mai mult sau mai putin fortata prin interventia parintilor a oricarei trairi cu iz ludic, de tipul „lasa prostiile ca ai teza”. Invatam de frica, nu ne puneam problema sa ne canalizam energia asupra a ceea ce ne place si aveam foarte putine ocazii in care sa ne dezvoltam alte abilitati in afara celor impuse de scoala. Singura sansa la o relatie sanatoasa cu feminitatea, sexualitatea si modelarea personalitatii noastre era sa avem o familie sanatoasa la cap si o relatie buna cu tata. Indraznesc sa spun, stiind ca generalizez putin, ca generatia mea, a femeilor intre 25 si 35 de ani din Romania, si-a crescut feminitatea mai mult singura, pentru ca nu cred ca prea multe dintre familiile proaspat iesite din comunism isi puneau activ si constient problema cultivarii unui univers emotional si psihologic sanatos pentru fata lor.

Crescute in scoala lui „de ce X e mai bun ca tine” si formate intr-un sistem care evidentiaza orice greseala, trecand la diverse realizarile de zi cu zi si traite intr-o societate adesea chinuita de saracie si de lipsa infrastructurii etice, am crescut asa cum am putut, fara sa stim prea multe despre ranile care ne impacteaza viata si acum. Ca sa dau un exemplu, inca mi-e frica sa dansez in public pentru ca in clasa intai, in timp ce faceam la serbare un dans cu grupa de aerobic a scolii, m-am impiedicat si am cazut, iar doamna Violeta, profa de aerobic, m-a smucit de mana si a strigat la mine ca o fac de ras in fata tuturor colegilor si parintilor din scoala.

Ca femeie, in Romania am invatat ca trebuie sa muncesc, sa am o cariera, sa ma intretin singura, sa fiu vesela, sa flirtez nevinovat, sa fiu fidela, sa fiu atragatoare fizic si sa nu cumva sa amenint masculinitatea barbatilor. Femeia ideala in Romania trebuie sa fie un fel de Marie Curie cu corp de fotomodel, apucaturi de mama ideala si trebuie sa sufere urgent o lobotomie de indata ce se iveste vreun mascul prin zona, ca nu cumva sa para ca se descurca singura. Poate ca nu e situatia asa in toate mediile, dar la mine in Floreasca, colt cu Herastrau, cam asa stau lucrurile. E o pozitionare ciudata, care este si mai mult strangulata de o lipsa de implicare autentica si profunda in relatii pe care o cultivam cu mandrie si cerem de la cei din jurul nostru zeci de validari inainte de a mai lasa deoparte o frica si a mai face un pas unii spre ceilalti. Eu am ales fara sa stiu sa am un drum al meu, sa muncesc cu pasiune si sa fac, de regula, exact ce am chef, dar mi-as fi dorit poate ca atunci cand am inceput sa cred ca asta este masura succesului sa stiu ca asta vine la pachet cu multe tensiuni personale si destul de multe batai de cap.

femeie 3

Sa nu uitam totusi ca Romania a dat Europei printre primele extensii ale masoneriei feminine, undeva la jumatatea anilor 1700, apoi a instituit modele de cultura, manipulare sau evlavie prin exemplul sotiilor de domnitori – Doamna Elina, Doamna Chiajna ca sa numim doar doua dintre ele, ori revolutionare si luptatoare aprige : Ana Ipatescu, Ecaterina Teodoroiu. Am avut regine care au rescris coduri de conduita regala si au impulsionat prin exemplul personal o Europa intreaga, am dat muze ale literaturii europene si patroane ale artelor din tara noastra. Am dat si cate o Zizi Lambrino sau vreo Elena celebra, dar asta nu face decat sa contureze complexitatea feminitatii romanesti. Femeia literaturii romane nu are aerul tamp bovarian, nu are o sexualitate pedepsita de Hawthorne si in nici nu pare sa urmeze stereotipiile clasice de gen din literatura vestica. Femeia literaturii romane e femeia lui Caragiale – puternica, voluntara, manipulatoare si descurcareata, e Vitoria Lipan cea care isi razbuna sotul, e demimondena ambivalenta lui Petrescu si e un intreg univers de mistere si pulsiuni la Eliade. E idilic adorata de Eminescu, temuta de Creanga si vazuta ca un mentor de Calinescu. Nu spun ca tot acest bagaj cultural este esential pentru diferentierea feminitatii romanesti, dar venim totusi cu un predeterminism menit sa ne complice existenta, mai ales daca am trecut prin lecturi indestulatoare, la vremea lor.

Mama este un rol pe care nu l-am experimentat decat marginal. Am putine prietene care au copii si am decis, undeva la inceputul varstei de 20 de ani ca voi amana constient momentul maternitatii pana in etapa in care imi voi fi pregatit viata si universul emotional. Am crescut intr-o familie tanara, mama avea 23 de ani cand m-a nascut si am resimtit toata greutatea cresterii unui copil in anii 80 din Romania provinciala. Acum, cu psihicul asezat pe baze sanatoase si cu maturitatea data de anii de introspectie, lectura, terapie si dezvoltare personala pot spune ca sunt constienta de cat de frumos si de greu in acelasi timp este sa iei si sa mentii decizia de a avea un copil. Cred ca trecerea in rolul de mama presupune o schimbare profunda si permanenta a paradigmei personale, ca e o decizie inconstienta de a-ti schimba pentru totdeauna stilul de viata, prioritatile si dinamica sociala. Intuiesc si ca vine la pachet cu multe, profunde si indiscutabile satisfactii, insa am simtit pe propria-mi piele cat de important este sa ai o relatie sanatoasa cu tine si un angajament permanent cu partenerul inainte de a avea un copil.

Fac din cand in cand voluntariat la un orfelinat si o perioada din viata mea am fost implicata activ in cresterea a doi copii. Abia atunci am inteles cat de mare este schimbarea personala pe care o traverseaza femeia cand devine mama, cat de ridicole sunt propriile asteptari despre cum o sa decurga procesul si cat de subtile si profunde sunt repozitionarile sufletesti prin care un copil te trece cu nevinovatie, dar cu o eficienta si o precizie aproape chirurgicale.

Feminitatea, pentru mine, este un act al devenirii de sine, al impacarii cu ranile emotionale, al reconstructiei unui sine adaptabil si organic ajustabil la realitate, al negocierii cu propria sexualitate si asumarea propriei libertati.

Mi-as dori ca feminitatea sa fie mai putin despre manipulare si folosirea trupului si a sexului ca moneda de schimb pentru confort social, mi-as dori sa fie mai mult despre autenticitate, libertate, asumare si maturizare. Cred insa ca exista atatea valente ale feminitatii cate femei si barbati exista in jurul lor si, cred ca orice am crede despre noi insine, viata ne arata ca nu stim totul. Si astfel, anul asta sper sa reusesc sa balansez si aspectele estetice ale feminitatii, sa ma impac cu propria mea forta si sa imi dau voie sa ma joc mai mult, sa descopar bucuria frivola a dichisului personal si sa traiesc deplin toate experientele prin care trec.

Articole Similare


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publicaToate campurile marcate cu * sunt obligatorii