Ce as fi vrut sa stiu la 20 de ani

17.10.2017
20 de ani

In ultima perioada viata, karma sau contextul m-au adus in situatia de a revizita niste decizii de viata si credinte pe care mi le-am fixat in capsor pe la 20 si ceva de ani. Acum, la aproape 34 de ani, imi dau seama cat de departe e viata mea fata de ceea ce credeam ca ar trebui sa se intample in momentul ala si totusi, mi-am petrecut ceva ani din viata incercand sa ma incadrez in modelul construit in urma cu 10-15 ani.

As fi vrut sa stiu la 20 de ani sa ma bucur mai mult de mine si sa ma critic mai putin.

Am crescut modelandu-mi viziunea despre feminitate cu reviste de moda si asta mi-a cam stricat directiile. Mama e o femeie foarte responsabila, dar nu am crescut intr-un mediu familial care sa imi creeze increderea ca asa cum sunt, sunt bine. Mai mereu deveneam constienta de defectele mele, iar mantra dialogului „incurajator” avut cu mama era din categoria „Oana, nu esti nici prea frumoasa, nici prea desteapta, norocul tau e ca esti simpatica”. Astfel, perioada de la 20 la 30 de ani mi-am trait-o incercand sa corectez fiecare defect pe care il constientizam la mine. Mi-as fi dorit sa ma bucur de corpul meu, de tineretea aia cruda si lipsita de griji in loc sa ma concentrez sa scap de fiecare fir de celulita si fiecare vergetura.

ce as vrea sa stiu

As fi vrut ca la 20 de ani sa fiu mai putin dornica sa ma fac om mare.

Am inceput sa lucrez din facultate si la 21 de ani eram deja asociata in prima afacere pe care am construit-o. Ma simteam ingrozitor de responsabila si presiunea de a „face ceva in viata” mi-a ghidat toate actiunile de pana la 30 de ani. Eram demonstrativa, nesigura si imi defineam reusita in viata si prin succesul in cariera. As fi vrut sa imi las mai mult timp sa calatoresc, sa imi dau intalniri, sa flirtez si sa rad. Cu mintea de acum as fi ales altfel, dar la momentul ala, presiunea familiei si sentimentele mele de vinovatie fata de alegerile din viata mea m-au facut un robotel hotarat sa se faca „om mare si serios”.

As fi vrut ca la 20 de ani sa fiu mai putin ascultatoare si sa am mai multa incredere in propriile mele vise. Dupa o perioada de rebeliune pe la 19 ani m-am repozitionat speriata de propria libertate si am decis sa fac „ce trebuie”. Doar ca multa vreme am realizat ca acest „ce trebuie” era al iubitilor mei, al parintilor mei si al prietenelor mele. As fi vrut sa experimentez mai mult, sa aloc mai multa vreme pasiunilor mele si sa am incredere mai multa in intuitiile mele. M-ar fi scutit de niste ani de cautari personale si de efort de adaptare.

As fi vrut ca la 20 de ani sa stiu ca dragostea si relatia de cuplu sunt importante, dar nu esentiale. Mi-ar fi dat mai multa lejeritate si probabil m-ar fi scutit de niste suferinte copilaresti.

As fi vrut ca la 20 de ani sa imi acord mai multa atentie, mai multa grija si mai multa blandete. Sa imi fac parul ca un cadou oferit mie, nu vreunui personaj extern. Sa imi ingrijesc mainile si fata cu caldura si bucurie, nu obsesionand despre fiecare defect. Sa fac sport cu bucurie si spirit ludic, nu cu disciplina de fier si spirit critic.

viata

As fi vrut ca la 20 de ani sa fiu mai putin grabita, sa alerg mai putin si mai incet prin viata si sa nu imi setez mereu alte si alte obiective. Acum, 14 ani mai tarziu, vad lucrurile atat de diferit incat mi se pare aproape ironic sa fi depus atata efort sa imi adaptez 14 ani din viata la niste credinte fixate cand aveam in jur de 20 de ani.

Articole Similare


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publicaToate campurile marcate cu * sunt obligatorii