Experiente

14.06.2017

#PauzaActivia


#PauzaActivia

Recent am fost invitata sa particip la evenimentul de lansare al noii game Activia cu cereale, iaurturi concepute pentru gustarile de peste zi, care sa ne aduca nu doar beneficiile iaurtului, ci si elemente nutritive de care corpul nostru are nevoie pentru a depasi momentele in care avem nevoie de o gustare delicioasa pentru o clipa de relaxare si energizare. Ca speaker invitat in eveniment, am discutat cu participantii despre alegerile alimentare potrivite din timpul pauzelor, alegeri care ne ajuta sa avem o viata echilibrata, dinamica si plina de savoare.

Asa cum stiti, de multi ani militez pentru un stil de viata echilibrat, care sa ne aduca in fiecare zi vitalitate, placere si energie pozitiva. Pauzele dintre mesele principale sunt ocaziile pe care, daca le folosim intelept, ne putem incarca de energie pentru intreaga zi, putem contracara stresul si avem ocazia sa invatam sa ne controlam chiar si poftele alimentare.

Activia a lansat noi sortimente de iaurturi concepute exact pentru gustarile de peste zi, Activia cu quinoa si alune de padure si Activia cu smochine, ovaz si mei.  Poate ca unii dintre voi isi iau pauza doar in zilele mai libere, in care programul de lucru nu este atat de solicitant. Dar o pauza scurta in care sa ne realimentam corpul cu apa si nutrienti ne ajuta sa avem energie pana seara.

In momentele stresante, cand suntem captivi intr-un subiect care ne solicita intelectual, avem nevoie de o scurta pauza pentru claritate, pentru a ne detasa putin de subiectul care ne consuma si pentru a capata acea distanta benefica, ce ne aduce o perspectiva mai limpede si mai eficienta asupra topicului. Conditia in selectia gustarilor din aceste pauze este sa facem acele alegeri mai sanatoase, care sa ne aduca pe termen lung un echilibru intre nevoile nutritionale ale corpului nostru si bucuria unor preparate savuroase, pline de gust.

Gustarile sunt esentiale in meniul nostru zilnic pentru ca ne ajuta sa mentinem intr-un palier constant concentratia zaharului in sange, iar asta ne ofera un nivel consecvent de energie peste zi, fara pofte culinare de necontrolat. Ajuta la mentinerea unui ritm sanatos al tranzitului digestiv, iar cand gustarile sunt clar delimitate cantitativ, ne ajuta sa controlam aportul caloric total si sa evitam obiceiul “ciugulelilor”, care ne pot expune unei supra-alimentari. Exista studii care arata ca obiceiul de a rontai intre mese poate aduce pana la 75% mai multe calorii decat programul de mese la ore fixe.

Gustarile dintre mese trebuie sa aiba cateva caracteristici esentiale pentru a ne ajuta sa trecem cu bine peste zilele aglomerate: trebuie corelate cu nivelul total de activitate fizica si intelectuala din ziua respectiva, trebuie sa fie alcatuite din alimente integrale, bogate in nutrienti si sa contina maxim 10-15% din aportul caloric total de peste zi. In zilele cu mai mult sport avem nevoie de un aport crescut de glucide si proteine pentru a avea energie la antrenamente si a asigura corpului substratul metabolic de refacere, iar in zilele acestea putem consuma un iaurt cu smochine, mei si ovaz. In zilele in care avem o solicitare intelectuala intensa, o cantitate mica de zaharuri si nuci ne ajuta sa ne concentram mai bine si sa fim mai eficienti, iar nucile si cerealele integrale ne dau rezistenta pentru stres si efort intelectual ridicat. In acest caz solutia poate fi un iaurt cu quinoa si alune de padure.

Din ce in ce mai multi oameni isi pun problema alegerii acelor alimente mai sanatoase, care sa le mentina starea de sanatate pe termen lung. Se tot vorbeste despre un stil de viata sanatos, dar solutia pentru a ajunge sa il si traim este sa iesim din conceptele abstracte si sa ne gasim acele solutii concrete, practice, care functioneza pentru noi. Diversitatea alimentara ne permite adaptarea regulilor la programul nostru de zi cu zi. De aceea trebuie sa facem alegeri diferite de gustari, in functie de tipul de zi pe care il parcurgem, iar adaptarea ingredientelor este calea cea mai sanatoasa spre echilibru.

  • Iaurtul este unul dintre cele mai vechi si mai benefice alimente. Contine minerale, glucide specifice sub forma de lactoza, grasimi si proteine in cantitati echilibrate. Mentine tesuturile, avand proteine cu o valoare alimentara ridicata, ele continand toti cei 9 aminoacizi esentiali. Poate fi integrat usor in orice dieta, fiind un factor de reechilibrare a meniului zilnic
  • Quinoa contine proteine si nu contine gluten, asigurand, datorita fibrelor, o eliberare mai lenta in organism a glucidelor, ceea ce o face un aliat perfect in obtinerea unui stil de viata sanatos
  • Alunele de padure sunt un excelent aliment pentru creier, continand minerale si grasimi sanatoase care sprijina functionarea optima a acestuia. In plus, reduc inflamatia si regleaza raportul dintre colesterolul bun si cel rau.

 

  • Ovazul contine un tip de fibre despre care s-a demonstrat ca regleaza colesterolul si normalizeaza senzatia de foame
  • Smochinele contin potasiu ce favorizeaza mentinerea unei tensiuni arteriale sanatoase

Cred, dupa atatia ani, ca solutia cea mai buna pentru un stil de viata echilibrat este sa alegem sa mancam alimente mai sanatoase, care sa ne si placa, iar la intersectia dintre alimente integrale si savoare vom gasi resursele pentru o schimbare benefica, de durata pentru alimentatia noastra. Atata vreme cat o sa invatam sa adaptam regulile unei alimentatii sanatoase la programul nostru zilnic si o sa reusim sa facem asta in mod constient, avem sanse sa implementam schimbari benefice, durabile, in stilul nostru de viata.

Ma veti intreba cu siguranta daca e mai bine sa consumam iaurt simplu sau si cu fructe; va spun atat, un iaurt cu fructe contine aceeasi cantitate de zahar ca si marul si jumatate din cantitatea de zahar a unei banane (13 g de zahar).

relatie
29.03.2017

Primavara despartirilor mele


Parca e un facut cu primavara, pare ca strica orice relatie a mea. Pe cat e de frumoasa, pe atat de multa durere mi-a adus in cateva randuri in viata. Nu stiu cum naiba reusesc, dar relatiile mele se incheie primavara. De 18 ani, cu toate a fost asa, de fiecare data. Cand florile de pe copaci se ridica semet in frumusetea lor spre cer, atunci sufletul meu e frant, tavalit, sunt cu lacrimile zoite pe obraji si buzele muscate de durere. Parca imi fac in ciuda florile de cires, in frumusetea lor dureroasa.

scapa de celulita
17.03.2017

Obtine corpul perfect, fara celulita, in 5 pasi!


Cum scapi de celulita pufoasa, acel tip de celulita in care pielea este flasca, lipsita de rezistenta si care da senzatia de retentie de apa? In primul rand trebuie sa stii ca ai nevoie de rabdare, pentru ca acest tip de celulita se reduce mai greu decat celulita de tip fibros, dar vestea buna este ca, odata rezolvata problema, rezultatele  se mentin mult mai bine decat in cazul celulitei de tip fibros, care reapare la prima greseala culinara. 

scapa de celulita
10.03.2017

Cum scapi de celulita? Afla acum metoda sanatoasa!


Cum scapi de celulita si grasimi este intrebarea care apare cu cea mai mare frecventa in randul clientelor si cititoarelor mele. Este un fel de vestitor al primaverii, dilemele despre celulita se intensifica odata cu cresterea temperaturii si subtierii numarului de straturi de haine. Deci, iata mai jos cateva idei care te ajuta sa (mai) scapi de celulita si, daca viata pe care ai ales sa o traiesti si ADN-ul te ajuta, chiar sa scapi definitiv de celulita de pe picioare si de pe fund, macar pentru o perioada.

Ca sa elimini de celulita trebuie sa stii mai intai ce tip de celulita ai: este fibroasa, tare si densa sau mai curand tesutul este moale, cu retentie de apa si seamana cu un jeleu? Pentru ca cele doua tipuri se adreseaza diferit, ca sa scapi de celulita.

08.03.2017

Femeie, mama, fata


Femeie, mama sau fata, ziua de azi este despre noi, despre feminitate si toate aspectele prin care ne definim de-a lungul vietii. Ziua internationala a femeii a pornit ca o miscare pentru drepturile femeilor la inceputul anilor 1900 si si-a atins apogeul in timpul revolutiei rusesti. Data de 8 Martie comemoreaza un mars al femeilor in Petrograd. Leon Trotski scria la vremea aia ca nu si-a inchipuit vreodata ca un mars al femeilor avea sa starneasca revolutia ruseasca. Insa, de la fundamentul revolutionar al acestei sarbatori pana la miile de buchete de zambile si aerul comercial pe care sarbatoarea asta l-a castigat in ultimii ani, e o cale lunga. Pentru mine este o permanenta ocazie sa imi revizitez conceptiile despre feminitate, mai ales ca este unul dintre punctele in care imi ridic multe intrebari.

03.03.2017

Cum a fost la lansarea noului balsam spuma de la Pantene


Anul asta mi-am promis ca voi avea mai multa grija de mine, ca voi fi mai atenta la ceea ce simt si la ceea ce ma intareste si ca voi invata mai ,multe despre frumusetea si ingrijirea corpului. Asa ca anul 2017 a inceput minunat, cu o calatorie in unul dintre orasele mele preferate, Atena, pentru a afla mai multe despre ingrijirea revolutionara a parului si despre cele mai noi si inovatoare produse de la Pantene.

planuri pentru 2017
10.01.2017

2017 – planurile mele


Planurile mele pentru 2017 s-au tot schimbat in ultimele 2-3 luni, pentru ca si eu am trecut prin multe schimbari in sfera personala. Mai acum cativa ani stiam cu precizie ce imi doresc sa se intample in urmatoarea perioada, traiam cu succes atingerea obiectivelor pe care mi le setam si, cumva, lucrurile erau mai simple. In perioada aia imi masuram multumirea prin KPI atinsi si totul era usor de masurat. Doar ca nu prea intelegeam de ce naiba nu sunt fericita, in ciuda performantei de a-mi indeplini toate obiectivele asumate.

evaluare 2016
02.01.2017

Evaluare pentru 2016


Evaluare pentru 2016, pentru ca invatam din greseli si din reusite. In loc de rezolutie, anul asta incepe pentru mine cu o perioada de evaluare a ceea ce a trecut. Simt ca inainte de a-mi dori cate ceva pentru viitor e important sa aflu ce am invatat din ceea ce a trecut si sa evaluez cu atentie ceea ce am trait anul asta.

2016 a fost un an incarcat pentru mine, desi a fost un an bunicel. Am inceput anul cu cateva luni de chinuiala personala, timp in care trebuie sa recunosc si ca am fost un om ciudat si ca am ranit niste oameni. Am invatat atunci despre contradictia dintre ceea ce credeam ca imi doresc si ceea ce puteam si pot efectiv sustine. Mi-a fost greu sa constientizez ca am gresit si, din pacate, in etapa asta, am ranit si am stricat niste relatii cu oameni pe care in fond ii apreciam.

Dar, in calea devenirii noastre, uneori suntem boi, iar eu nu am fost vreo exceptie. Cand crezi despre tine ca „niciodata nu o sa fiu atat de …”, ei bine, ce sa vezi, tocmai am fost.

Elementul greu de digerat numarul unu. As vrea uneori sa pot crede despre mine ca sunt un fel de zana buna, echipata cu toate virtutile umane, dar iata ca realitatea sta altfel. Nota mica la evaluare.

Partea buna in 2016 a fost ca simt ca m-am cunoscut pe mine in alt mod. Mai autentic, mai matur si mai onest, pana la urma. Ma bucur ca am reusit sa intru intr-o zona de stabilitate profesionala. Am facut in trecut o promisiune sa nu mananc rahat portretizand o realitate de tip facebook si sa le spun oamenilor lucruri in care nu cred, dar pe care stiu ca ar vrea sa le auda. In mediul virtual e destul de simplu sa abordez o identitate vizuala care stiu ca „prinde” dar care nu imi e fireasca, asa ca iata-ma. Nu mananc cele mai aspectuoase chestii, nu mananc nici cele mai sanatoase preparate din lume, nu-s mereu fericita si nici nu arat mereu bine. Si ma bucur ca pot sa ma prezint asa cum sunt, iar lumea ma citeste si ma urmareste fara acest pospai de perfectiune. Trebuie sa recunosc faptul ca mi-a fost frica, in tot anul 2016, ca nu sunt destul de cool, fashionable sau trendy pentru a avea succes. Si ma bucur ca a iesit binisor si anul asta. Sala mea, LadyFIT, e un proiect care merge bine, am tras linie in decembrie la cel mai bun an de pana acum si asta imi da incredere pentru ce urmeaza. Tot in 2016 am avut multe proiecte de comunicare si mai toate au iesit ok. Au fost si vreo 3 care nu au mers stralucit, dar acum stiu mai bine ce branduri pot sustine cu succes pentru publicul meu.

<blockquote style=”text-align: justify;”>   Orice inceput in zone noi de afaceri inseamna ajustari pe baza unor erori si a unor reusite, iar anul asta exact asa a fost si pentru mine.</blockquote>

Nota buna la evaluare, in planul asta.

Vara lui 2016 a fost intensa din multe puncte de vedere. Nu am facut neaparat o vacanta spectaculoasa, pentru ca am ales sa locuiesc la Constanta timp de cateva luni, iar vara am petrecut-o acolo. Mi-am redus destul de mult programul de munca si mi-am asumat implicit o reducere de buget pentru vacante, dar nu imi pare rau. O schimbare ca asta e benefica macar o data in viata, iar eu am invatat si ca pot trai cu mai putin si ca exista multe alte lucruri care tin loc de hoteluri de lux si vacante prin locuri exotice. Cum imi zicea prietena mea Mona acum cativa ani,

Daca esti bine, nu ai nevoie de prea mult.

Mi-a luat 3 ani sa pricep acest statement simplu, dar adevarul e exact asa. Cand m-am simtit fericita, implinita si prezenta m-am bucurat de plaja din cartierul meu din Constanta de parca eram la St Tropez. Sunt fatete diferite, dar ma bucur ca am invatat sa fiu fericita si cu lucruri simple. Nota buna la evaluare si aici.

Toamna asta am muncit mult. Am venit inapoi la Bucuresti in octombrie si am tras ca un caine. Si cu sala si cu site-urile, am luat toate proiectele posibile si am fortat totul la maximum. Ma bucur ca am facut-o, pentru ca am invatat cat de mult pot sa trag, atunci cand imi doresc asta, dar ma bucur si ca am invatat sa dozez lucrurile in asa fel incat sa fie si sustenabile. E probabil cea mai valoroasa lectie pentru mine in sfera profesionala, sa fac acel fine-tuning care sa imi permita sa sustin pe termen lung un ritm de munca intens si eficient. Am facut pentru prima data in viata economii, am amanat niste etape ca sa imi fac mai bine temele si ma simt mai stapana si mai increzatoare in deciziile mele in zona de afaceri. Stabilitatea e un sentiment pe care nu l-am trait pana anul asta, in cei aproape 12 ani de antreprenoriat, dar ma bucur ca am avut ocazia sa il explorez. Mai vreau si de aici inainte sa simt ca pasesc pe teren solid, asa ca anul 2016 a fost un profesor bun in sensul asta. Nota maxima la evaluare aici, mi-a placut tare mult de mine anul asta, in planul asta.

img_5936

Finalul de an a venit cu o lectie despre caritate si generozitate, cand am fost fericita sa dau o mana de ajutor unui proiect caritabil, Fundatia Caritabila Metropolis. Mi-am luat enorm din experienta asta si am fost fericita sa descopar cati oameni buni si generosi am in jurul meu, dar si cata bunatate mi-a adus in viata acele 2 saptamani in care am strans bani pentru copilasi.

In plan personal, spuneam ca a fost un an cu multe lectii. M-am cunoscut pe mine mai bine si nu intotdeauna mi-a placut prea tare de mine insami. Desi se spune ca suntem suma celor 5 oameni cu care petrecem cel mai mult timp, din pacate anul asta nu am reusit sa fiu atat de buna. Dar am realizat de unde imi vin multe dintre scortoseniile mele in plan personal, de ce ani de zile am avut nevoie de reguli stricte si de validari etapa cu etapa in progresul relatiilor cu ceilalti si de ce derapajele mele, atunci cand au existat, au fost similare cu accidentele aviatice. Nota medie la evaluare aici, mai am de lucru.

Asadar, la final de 2016 si inceput de 2017, permiteti-mi sa ma prezint: sunt Oana Cornelia Gramescu, am aproape 33 de ani, sunt workoholica, imi place sa calatoresc, sa mananc, sa scriu, sa dansez si sa beau vin alb cu gheata, locuiesc cu chirie pentru ca nu imi place sa apartin unui loc, mi-e groaza de atasamentul de oameni, ocazional ma mint extrem de bine, imi place sa vad doar anumite bucati din realitatea care ma inconjoara si mi-e frica de maturizare. Ma simt uneori ca o copila rasfatata, imi place sa ma copilaresc dar si sa ma simt stapana pe mine si pe viata mea. Uneori imi doresc sa deleg cuiva responsabilitatea deciziilor mele, dar fara sa fie nevoie sa imi asum vreo consecinta (utopic, stiu) a acestei delegari. Si sunt o norocoasa fara limite, din moment ce am reusit sa scap de toate prostiile in care m-am bagat cu un minim de consecinte nasoale. Mona, Jako si Laura, va multumesc pentru toate smiorcaielile ascultate anul asta. Andra, Vlad, imi pare rau ca am fost vaca. Kitty si Gia, va multumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-ati oferit cu generozitate la sala. Vasile, iti multumesc pentru toate discutiile oneste si contrapunctele pe care mi le-ai evidentiat cu claritate. Dalanda, Paula, Loredana, Marcela, Diana, Raluca, Oana si Mihaela, fara voi LadyFIT nu ar fi. Miki, iti multumesc pentru generozitatea cu care mi-ai ghidat pasii in online. Alina, iti multumesc pentru toate introspectiile si discutiile de anul asta, sper ca la anul sa fim mai normale. Mam, Paps, va multumesc ca sunteti mereu langa mine si ca nu ma innebuniti prea tare. Ale, iti multumesc pentru ca ai fost mai bun si mai destept ca mine.

 

 

Salvează

sarbatori sanatoase
20.12.2016

Sarbatori fericite si sanatoase


Sarbatori de iarna? Sunt cosmarul oricarui specialist in nutritie si sport!

Si pe buna dreptate, intr-un fel, pentru ca sunt perioade in care mancam mult, alegem alimente nesanatoase si le si combinam problematic intre ele. De exemplu, de sarbatorile de iarna, la mine in familie se gateste porc, piftie, sarmale, curcan, cozonac si se cumpara tort, prajituri, branzeturi traditionale, carnati de casa, toba, caltabos si sorici. Deci ceea ce va scriu acum este aplicabil in mai toate casele romanesti si am ajuns la concluziile astea in cei 32 de ani in care am incercat sa supravietuiesc fara sa ma ingras in perioada sarbatorilor de iarna.