Locuri în care îmi place să ies

20.05.2015

Mare parte din activitatea mea profesională presupune să particip la întâlniri mai mult sau mai puţin formale cu cei cu care colaborez. Aşa că sunt mai mereu în căutare de locuri plăcute în care să pot, după caz, să beau un ceai ori o cafea sau să mănânc o masă bună şi sănătoasă. Aşadar, iată o listă cu câteva locuri în care merg des, în care mă simt bine şi cele câteva motive pentru care le aleg.

Dacă trebuie să am o întâlnire la prânz şi urmează să mănânc ceva în oraş, am două opţiuni : Grano, pe strada Puţul lui Zamfir şi E3 by Entourage, la Piaţa Floreasca. La Grano ador mâncarea tipic italienească, făcută cu atenţie şi cu ingrediente foarte bune. În plus, cred că ei fac şi cele mai bune sendvişuri din oraş, plăcerea mea pentru weekend-urile în care am cursurile de MBA la Maastricht School of Management. La E3 îmi plac mult terasa şi salata de ton roşu. Şi faptul că găsesc uşor loc de parcare.

Când vreau să beau o cafea sau am o întâlnire scurtă, oscilez între Frudisiac în Dorobanţi (pe strada Bitolia) şi M60 în zona Romană, pe strada Mendeleev. Dacă am treabă la UMF Carol Davila şi trebuie să înghesui o întâlnire între orele de curs de la facultate, merg la Infinitea, în Cotroceni. Ador ceaiurile lor, în special pe cel negru cu marţipan. Şi da, îl beau cu zahăr brun.

veranda

Veranda Casa Frumoasă

Din când în când însă, am chef de locuri mai “scorţoase”. Mi se întâmplă şi asta, ori am drept companioni persoane mai pretenţioase. Atunci merg la Uptown sau la Veranda Casa frumoasă, două locuri rafinate, cu mâncare bună şi preţuri pe măsură. La Veranda îmi place şi decorul demenţial, iar la Uptown, meniul deosebit de variat e pe gustul meu.

Seara, când ies la cină cu prietenii, aleg locuri relaxate şi plăcute, în care să mănânc bine şi să mă bucur de compania celor dragi. Amada, în Piaţa Rosetti, este un loc în care mănânc întotdeauna şi bun, şi sănătos. În alte dăţi merg la Isoletta sau la Zen Sushi, când am chef de pește, respectiv de preparate japoneze. Mai mănânc mâncare chinezească într-un loc aproape necunoscut de pe Calea Dudeşti, Long Huan. Şi merg regulat şi la Energiea, mi se pare că au cea mai bună Vodka Sour din oraş şi mâncarea e delicioasă. În sezonul rece, merg frecvent la Muse Bistro, îmi place mult mâncarea lor.

biutiful

Biutiful By the Lake

Când vine vorba de muzică şi prosecco, oscilez între Biutiful by the Lake din Herăstrău, terasa E3 şi Control.

Voi pe unde mergeţi?

Articole Similare


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publicaToate campurile marcate cu * sunt obligatorii