Invat

Dezvoltarea personala este pentru mine o preocupare constanta, caut mereu sa invat lucruri noi, sa descopar carti si articole interesante si profunde, sa aflu mai multe despre mine si despre cum pot relationa cu ceilalti mai bine si mai eficient si merg regulat la cursuri de pregatire. Fie ca e vorba despre executive training-uri in zona de afaceri sau formari profesionale pentru adulti ori cursuri de dezvoltare personala, din fiecare curs la care am participat in timp am ramas cu cel putin un lucru interesant, iar altele mi-au schimbat de-a dreptul viata. Imi place mult sa citesc si o fac activ, usor haotic si imprevizibil, dar regulat. Asa ca scriu si despre cartile si articolele care mi-au placut sau m-au influentat si ce a ramas cu mine din aceste lecturi. Tot in categoria uneltelor pentru dezvoltare personala sunt si unele evenimente la care merg, fie ca sunt conferinte sau retreat-uri, tabere de yoga sau de detoxifiere. Fiecare astfel de proces pe care il parcurg imi arata alte si alte fatete ale existentei noastre, asa ca vorbesc si despre acest proces de internalizare a cunostintelor.

cum sa faci bani
25.05.2017

Cum sa faci bani – personal finance


Cum sa faci bani e o intrebare la care probabil ca fiecare dintre noi se gandeste zilnic, sau cel putin ar trebui sa fie o preocupare constanta in viata noastra, intr-o varianta rezonabila si sanatoasa. Ca antreprenor si ca femeie am fost mereu interesata sa am o viata placuta, confortabila, dar fara sa fiu in mod acut preocupata de bani in sine.

Pentru mine e mai important ce imi aduc in viata acei bani, cum ii obtin si in ce mod ma bucur de ei, decat sa ma preocup de valoarea activelor personale. Insa, pe masura ce ma maturizez, ca sa nu zic imbatranesc, simt nevoia unei predictibilitati in finantele personale, asa ca am mers la cursul de Personal Finance al lui Joy Chan la Maastricht School of Management Romania. Iata ce am invatat la acest curs si de ce il recomand! 

11.10.2016

Ziua Internațională a Fetelor


Azi se sărbătorește Ziua Internațională a Fetelor. Nu e propriu-zis vorba despre o zi în care urăm ”la mulți ani” fetelor pentru că există și respiră, deși, de ce nu, să fim recunoscătoare și pentru treaba asta, ci una în care și eu, alături de mulți alții, femei și bărbați deopotrivă, îmi doresc o lume în care, din ce în ce mai mult, fetele și băieții să fie pe picior de egalitate, să aibă aceleași drepturi și, înainte de orice, să fie privite ca oameni, nu sexe care sunt diferențiate de atribute sociale care li se impută la naștere ca și când așa trebuie să stea lucrurile.

cultura generala
26.09.2016

Cultura generala, dar cum?


In urma cu cativa ani, ma tot intrebam cum pot, ca adult ocupat cu activitatile de la munca si prins in hatisul vietii sociale bucurestene, sa imi imbunatatesc cultura generala. Ma simteam timida in fata uriasei cantitati de informatii despre ce sa citesc, fara sa ajung efectiv in etapa in care sa ajung sa si citesc. Asa ca, usor dezorientata si cu tot felul de intrebari la care nu gaseam raspuns, am inceput sa ma gandesc la ce pot face pentru a pentru a-mi imbogati cultura generala si, prin aceasta, lumea interioara.

19.10.2014

MBA, public speaking si ce mai fac in ultima vreme


Weekendul acesta a fost unul plin pentru mine, cu emotii, cu multa multa concentrare si mai ales mandrie. Incepand de saptamana aceasta, sunt inscrisa in programul de Executive MBA de la Maastricht School of Management. Am inceput cursurile in forta si cu multa multa curiozitate, iar despre acest proces o sa tot povestesc in urmatorii doi ani. Cred cu tarie ca e important sa investesti timp, resurse si munca in propria dezvoltare, pentru a putea fi cu adevarat un om echilibrat, autentic si actual.

De-a lungul ultimilor ani din viata mea, m-am tot gandit ce am strans. Am construit o comunitate in jurul LadyFIT de care sunt mandra si pe care o iubesc, am dezvoltat un sistem de lucru in care sa putem functiona fara compromisuri si in general am muncit pe branci, cu multa pasiune si incapatanare. Am gresit destul, am invatat uneori si in general m-am luptat sa castig fiecare pas inainte pe care l-am facut. Cand imi scriam aplicatia, cariera mea se rezuma la 11 ani de antreprenoriat, 9 ani ca trainer de Pilates si Group Fitness, 3 ani ca Master Trainer Ultimate Pilates, 2 ani ca studenta la UMF Carol Davila, 2 ani ca nutritionist si formator de viitori nutritionisti si vreo 3 ani ca vorbitor cu publicul.

Dupa acesti 11 ani am strans amintiri cat pentru 2 vieti, am lasat in urma doua relatii sentimentale importante, am strans vreo 250 de perechi de pantofi si un tablou de sine pe care inca il conturez. Sunt 11 ani care au trecut de la momentul la care mi se parea ca stiu totul despre lume si ca nu imi voi schimba niciodata parerile despre viata. Eram clara la cap si limpede ca apa de izvor ca eu stiu, pot si fac. 11 ani mai tarziu am inteles ca de cele mai multe ori nu stiu nimic sigur, ca imi schimb parerile destul de des, ca gresesc si ca, de fapt, merg pe un drum al autocunoasterii si autodescoperirii. Merg pe acest drum cu autenticitate si sinceritate, ceea ce nu e intotdeauna un demers facil, mai ales fata de mine. Pentru ca, adesea, e usor sa te fure propria-ti imagine si e mai comod sa uit de ceea ce simt, de fapt. Asa ca merg pe un drum frumos, despre care nu stiu unde duce, dar raman pe el cata vreme o fac cu pasiune, cu sufletul incarcat si cu mintea plina de curiozitate. Si da, de cele mai multe ori e greu, jonglez artistic atat cu viata personala cat si cu timpul meu, sacrific unele aspecte ale vietii pentru altele si tot asa. Dar am invatat despre mine, in acesti 11 ani, ca nu voi face niciodata lucrurile ca ceilalti oameni, ca o sa gasesc intotdeauna o cale a mea (nu mereu cea mai simpla ori evidenta) si ca, de obicei, reusesc sa fac ceea ce imi propun, mai devreme sau mai tarziu.

Am inceput sa vorbesc in public in urma cu vreo 4 ani, la inceput sovaielnic si pe teme confortabile – nutritie si sport. Apoi am inceput sa fiu invitata sa le vorbesc studentilor, postura in care m-am simtit flatata, mai ales ca parcursul meu academic e departe de a fi unul facil sau conservator (am renuntat la Politehnica, ASE, Drept si Psihologie inainte de a termina Facultatea de Studii Europene si am inceput a doua facultate la aproape 30 de ani, Medicina). Am fost apoi chemata sa le vorbesc studentilor despre antreprenoriat, unul romanesc si sustinut din fonduri proprii. Apoi, usor, usor, am inceput sa vorbesc despre autenticitate, despre sport si alimentatie dintr-o perspectiva realista, despre echilibrul in viata si setarea obiectivelor. Am inceput sa fiu intrebata despre consultanta pe care o ofer salilor de sport in crearea unui program de antrenament care sa fie eficient atat pentru client cat si pentru management, despre promovarea unui business in media fara prea multi bani de acasa si despre solutii pentru a echilibra viata personala cu cariera (aici nu prea pot vorbi din experienta personala, chestie pe care o admit intotdeauna deschis si onest :))

In ultima perioada cresc si imi place cum o fac, invat mult, simt ca incep sa capat consistenta si greutate. Si cand imi amintesc de discutia avuta cu tata la 19 ani, cand ma grabeam sa cresc si sa ma maturizez si el imi spunea ca degeaba ma agit, o sa ma simt mai bine la 30 ca la 20, ca abia atunci o sa invat sa traiesc cu mine….cata dreptate avea si cat de incapatanata eram pe vremea aia! Asa ca, la 30 de ani, invat sa imi accept feminitatea, sa o echilibrez cu puterea si cu capriciile mele si sa traiesc echilibrat si linistit.

Pentru ca, la aproape 31 de ani, am inteles ca viata frumoasa e facuta mai ales din perioade in care fac ce trebuie nu ce am chef, din scurte episoade in care imi traiesc visele si mi se implinesc dorintele, din greseli dureroase din care uneori inteleg cate ceva, din seri in care imi inchid telefonul si stau in varful patului sa citesc sau din momente frumoase de flirt si senzualitate, ori din conversatii vii si provocatoare cu prieteni si cunoscuti. Acum abia am puterea sa ma bucur ca sunt sanatoasa, ca am norocul sa fac ce imi place si din cand in cand sa fur cate o vacanta neprevazuta, ma bucur ca fac ceva bun pentru unii oameni si ca am acest urias noroc sa invat permanent cate ceva nou si interesant.

Asta fac in ultima vreme :)