Vreau să slăbesc! REPEDE.

04.01.2016

Aud dorința asta după fiecare Revelion! Mai ales noi, femeile, intrăm în panică în momentul în care realizăm că ni s-au strâmtat pantalonii şi cântarul ne arată cu câteva kilograme în plus. Atunci începem să facem tot felul de ”artificii” ca să revenim cât mai repede la ceea ştiam noi că e normalul nostru ponderal. Uneori ne dorim chiar să slăbim mai mult decât înainte, parcă pentru a ne oferi un cadru mental de siguranţă.

Înainte de a vorbi despre câteva soluţii pe care le avem la îndemână pentru a scăpa de kilogramele acumulate în perioada sărbătorilor, să vedem din ce provin ele.

În medie, între Crăciun şi Sf.Ion ne îngrăşăm cu 1-3 kg, în funcţie de amplitudinea excesului alimentar şi bahic.

Cam 30% din greutatea în plus de pe cântar vine din retenţia de apă. Mâncăm sărat în perioada asta, mult mai sărat decât ar trebui să o facem, aşa că e firesc să reţinem apă. În funcţie de constituţie, procentul poate varia – persoanele care fac sport reţin mai puţină apă, pe când persoanele sedentare şi/sau supraponderale tind să reţină mai multă apă.

Apoi este vorba despre tranzitul digestiv. În perioada asta mâncăm multă carne, adesea grasă, dulciuri, puţine legume. Se traduce în tranzit intestinal lent, tulburări de digestie şi încă vreo 3-400 de grame în plus pe cântar.

Restul de greutate în plus provine din glicogen şi grăsime. Glicogenul este forma de stocare a glucozei în organism şi ne trebuie pentru suportul activităţii fizice, deci este bun şi se menţine în limite cvasi-constante în organism. Grăsimea în exces acumulată în perioada asta este cea care nu ne place, care reprezintă în jur de 30% din greutatea acumulată în această perioadă.

De retenţia de apă se scapă…tot cu apă. Timp de o săptămână, este necesar să ne asigurăm că bem 2-3.5 litri de apă plată pe zi şi câte o cană de ceai verde şi una de ceai de codiţe de cireşe pe zi. O să rezolvăm problema retenției de apă destul de repede, iar, după această perioadă, e important să bem cel puţin 2 litri de apă pe zi. Plata sau minerală, contează mai puţin.

veggies

Tranzitul digestiv se îmbunătăţeşte cu legume, probiotice şi apă. Crescând cantitatea de legume şi de fibre provenite din cereale integrale neprocesate, împreună cu un aport hidric corect, ne ajută să scăpăm rapid de problema constipaţiei ocazionale şi a senzaţiei de balonare. Probioticele reglează flora intestinală care a fost destul de greu încercată de cantităţile mari de carne pe care le consumăm în perioada asta.

Ca să slăbim, este nevoie de un mic deficit caloric, care să provină deopotrivă din alimentaţie şi sport. Mâncăm mai uşor, bazându-ne pe legume, leguminoase, pește, pasăre, fructe de sezon şi mici cantităţi de cereale integrale neprocesate. Şi facem mişcare constant, fie că e vorba despre mers la antrenamente, fie că e vorba despre mişcare în aer liber.

Câtă vreme ajungem la o oră de activitate fizică moderată pe zi, suntem în zona sigură pentru slăbire.
În cât timp revenim la greutatea de la care am plecat? În general, în 1-3 săptămâni reuşim să rezolvăm problema şi să revenim la greutatea de la care am plecat, depinzând de disciplina pe care o avem cu alimentaţia şi sportul şi numărul de cure de slăbire-îngrăşare prin care am trecut de-a lungul anilor.

Articole Similare


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publicaToate campurile marcate cu * sunt obligatorii