Cum inveti sa nu ai o relatie

15.05.2017
cum sa nu ai o relatie

Cum inveti sa nu ai o relatie pare sa fie o intrebare utila in Bucurestiul zilelor noastre. Pentru mine este o experienta noua, mai ales ca in ultimii 18 ani am avut doar relatii lungi, de cel putin un an.

Prima mea intrebare a fost de ce sa inveti sa nu ai o relatie? Si multi ani nu am inteles rostul acestui demers, pentru ca faceam doar ceea ce stiam sa fac. 

Modelul cu care am crescut se traduce printr-un oftat lung al maica-mii, un fel de „ehhhh” plin de compasiune pentru sarmana creatura lasata de izbeliste in lume, in absenta unui partener. Este, cumva, modelul relatiilor asumate intelectual si social si care rezista in timp in ciuda evidentelor incompatibilitati si nefericiri ale membrilor relatiei. Si este si modelul pe care incerc si eu sa mi-l scot din sistem, pastrand totusi elementele utile din el.

Ce cred ca face sa dureze o relatie este amabilitatea reciproca,  limpezimea emotionala si comunicarea coerenta. As zice ca partea cea mai grea este cea de a treia, cu comunicarea. Pentru ca am invatat ca suntem experti la a transmite mesaje amestecate, incerc mereu sa fiu atenta la aspectul asta, dar mai mereu o fur. Poate si pentru ca nu am invatat inca sa nu abordez oamenii cu mentalitatea copilului deschis si fara filtre, poate si pentru ca nici nu am avut experiente atat de rele cu oamenii incat sa invat ca nu toata lumea are intentii curate sau ca nu toata lumea are capacitatea de a fi un om bun.

Mai observ si o schimbare destul de mare de dinamica. In mediul in care traiesc eu (poate in altele e mai liniste, dar nu cunosc, asa ca nu ma pronunt) este o foarte mare disponibilitate si volatilitate. Adevarul e ca daca ai lucrurile destul de bine asezate in viata materiala, traiesti cumva cu ideea ca poti testa oamenii la fel ca masinile. Nu e o idee rea in sine, si eu cred ca ai nevoie sa analizezi mai multe optiuni inainte de a lua o decizie, mai ales in chestiuni atat de importante cum este o relatie sentimentala. Ce nu inteleg insa, e nevoia de a manca rahat.

relatie

Cand cei mai multi dintre noi stim deja ca avem multe, chiar prea multe optiuni, stim si ca le vom testa pe cateva dintre ele. E firesc.

Nu inteleg in niciun chip de ce e nevoie de spoiala fara fond pe care o vad intamplandu-se in Bucurestiul nordic (o fi si prin alte parti, dar nu frecventez). Vrei sa iesi, sa cunosti persoana cu pricina, nu vrei sa fii exclusiv. E ok, toti vrem asta, la inceput. Nu e nevoie sa te prefaci nici ca vrei o relatie, nici sa spui ca ai picat ca musca in lapte in fata calitatilor si virtutilor mai mult sau mai putin inchipuite ale celuilalt, nu? Aceasta mimare a indragostelii este, in opinia mea, inutila si intretinatoare de relationari scalciate grav. Mai amesteci in aceasta ciorba si ambiguitatea financiara a unor domnisoare, care isi pozitioneaza relatia sexuala ca un business plan si chiar ca s-a dus dracului orice urma de claritate.

relatie

Invatam toti un fel de dresura bolnava, in care invatam doar sa ne ferim de bubele emotionale ale celorlalti, intr-o permanenta haituiala emotionala si intelectuala.

Cred ca ar trebui mai intai sa invatam sa nu avem o relatie ca sa scapam de nevoia de a minti. Am invatat sa ne mintim in cautarea unei povesti care ne „suna” bine, dar creierul controlat de nevoia de like-uri, inimioare si swipe right-uri ne-a facut sa invatam in permanenta sa „facem frumos”. Nu sunt absurda, sa cer ca la prima intalnire fiecare sa vina cu dilelile la vedere, ca asta chiar ar fi prea mult. Dar si aceasta nevoie de a ne arata in permanenta ca printr-un filtru de insta nu e vreo treaba sustenabila pe termen lung. Ar fi, daca am putea sa o mentinem in timp, dar din pacate nu putem, ne-o ia creierul razna si incepem sa ne comportam absurd si incoerent.

Ma vad des cu cliente, cunostinte si prietene si mai toate incearca, chiar lupta sa aiba o relatie buna si functionala. La nivel declarativ, si prietenii mei barbati cauta asemenea. Sunt rare cazurile celor care imi spun ca nu isi doresc nimic. Sunt oamenii pe care ii apreciez cel mai tare. Pentru ca macar, in ipostaza asta emotionala, o poti comunica tare si clar, daca asta simti. Si ii oferi celuilalt libertatea de a alege.

Vad insa si mai des comportamente de genul „stiu exact cum vreau sa fie relatia mea” sau „daca nu e totul cum vreau eu, nu negociez nimic” sau „vreau sa fie doar cum vreau eu, cand vreau eu, doar in conditiile mele” sau „vreau sa fiu convins/a sa am o relatie”. Acestea sunt instantele in care ar trebui mai ales sa fugi mancand pamantul si cel care se pozitioneaza astfel sa isi ia o pauza, ca sa ia contact cu realitatea si sa iasa din capul propriu.

relatii

Cum inveti sa nu ai o relatie? In primul rand facand lucruri care iti plac in mod real. Cand iti dedici timp unei pasiuni te incarci de energie si iti domolesti mintea. Apoi este nevoie de timp pentru introspectie, eliberare emotionala si doliu. Cunosc oameni care sunt inca prinsi dupa 5-10 ani de zile de la finalul unei relatii, oameni care au fost la un moment dat atat de raniti incat si-au schimbat cu totul modelul despre lume si viata intr-o nota defensiva sau masochista. Eu sunt una dintre femeile care dreneaza greu afectele negative, ma lupt cu ele si o iau personal. Si eu va trebui sa invat sa nu iau lucrurile personal.

Ca sa te poti vindeca este nevoie de timp si o preocupare constanta in sensul eliberarii emotionale. Ca e terapie, ca e munca a ta cu tine, ca e meditatie, trebuie facute constant ca sa functioneze. Si munca asta inseamna sa iei contact cu durerea, cu frustrarea si cu propriile constructii emotionale defensive. Si contactul asta e greu si dureros.

Greseala pe care multi dintre noi o facem e ca o luam personal. Daca X sau Y nu ne-a livrat pe masura asteptarilor noastre, asta ne supara si ne raneste. Insa cheia corecta cred ca este „atata poate ” si sa spui asta fara sa simti un nod in gat. Acceptarea celorlalti asa cum sunt inseamna lipsa frustrarii si crearea unui spatiu emotional in care poti cu adevarat sa il descoperi pe celalalt si pe tine in relatia cu el.

relatie

Pentru mine acest „atata poate” a venit multa vreme din frustrare. Acum, dupa cateva trante emotionale grele, inteleg ca este singura varianta de a acomoda sau nu pe cineva  in viata mea, cu libertate.  Dar ca sa pot internaliza acest proces de acceptare am nevoie de timp, de spatiu si de curajul de a lua contact cu toate instantele in care „atata poate” a venit la pachet cu nervi si lacrimi, cu toate momentele in care nu am descifrat corect semnalele subtile transmise de celalalt pentru ca eram prea preocupata sa proiectez un viitor care avea prea putina legatura cu faptele pe care le executam amandoi. Ar mai fi nevoie sa invat mai intai cum sa nu am o relatie, cum sa cunosc oamenii in afara contextului de cuplu si cum sa ma uit la faptele lor si la elementele subtile, care scapa filtrului rational, inainte de a trage o concluzie despre celalalt.

Cum sa inveti sa nu ai o relatie este o intrebare la care nu am in momentul asta un raspuns, pentru ca mai intai am nevoie sa stau, sa renunt la sabloanele din capul meu si sa invat sa observ oamenii fara frica si stiind ca mai devreme sau mai tarziu cu totii plecam din vietile celorlalti.

Apoi am nevoie sa ma bucur de viata mea asa cum este, fara permanenta ancora relationala, cu prietenii, familia, munca si hobby-urile mele. Mai am nevoie sa invat lucruri despre Bucuresti, despre dinamica sociala si sexuala a acestui oras populat de femei frumoase si disponibile la tot pasul si de barbati din ce in ce mai incorsetati. Si cred ca e nevoie de timp pentru toate astea.

Articole Similare


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publicaToate campurile marcate cu * sunt obligatorii