Fericirea si coada cainelui

08.10.2016
fericirea

Un caine, cand e fericit, isi misca voios coada. Ideea ca daca misti coada cainelui, el va simti fericirea, e insa gresita. Am discutat acest subiect cu multi cunoscuti si toata lumea pare sa fie de acord cu aceasta situatie. Insa daca e evident ca nu poti face un caine fericit doar miscandu-i coada, nu inteleg de ce, in cazul nostru, al oamenilor, incercam sa facem exact asta si ne minunam ca nu ne iese. Sa va spun la ce ma gandesc.

Acum cativa ani eram in mod activ preocupata sa imi gasesc fericirea. Treceam si printr-o perioada in care anxietatea si depresia imi dadeau regulat tarcoale si aveam destul de multe zile in care nimic nu avea sens, sau daca avea sens, avea si foarte multa presiune. Aveam o lista lunga de lucruri care trebuiau sa se intample simultan pentru a ma convinge ca ma pot simti fericita. In perioada aia am inceput sa imi pun intrebari si sa imi caut raspunsuri si solutii. Marea mea dilema era de tipul ” daca am o viata frumoasa (si aveam), fac ce imi place (si faceam), castig bani din asta ( si traiam confortabil) si am si recunoasterea grupului meu social (si o aveam si pe aceea), de ce mama naibii nu sunt fericita?”

Niste ani mai tarziu, privind in urma, as spune ca incercam sa adun diverse comportamente despre care stiam ca te fac sa te simti bine, in speranta ca voi ajunge sa integrez aceasta stare si sa ajung sa ma si simt bine. Pe principiul daca yoga iti da liniste, o alimentatie sanatoasa iti da energie, sportul te face sa arati bine, practicarea gratitudinii iti aduce reconostinta pentru ceea ce traiesti si gandirea pozitiva te face sa fii optimist, atunci ar trebui sa ma simt fericita, nu? Mi-a luat ceva pana sa inteleg ca a decoda fericirea printr-o serie de manifestari ale fericirii si a ma simti fericita sunt lucruri care tin de sfere diferite. Cumva, asemenea catelului din titlul acestei posari, ma asteptam ca fericirea, ca stare, sa fie o consecinta a manifestarilor ei, ceea ce e ca si cum ma asteptam sa misc coada cainelui si el sa se simta fericit. Si va spun si de ce.

Cand ma simt fericita nu o fac in urma unei analize cognitive. Ci este o stare pe care o traiesc organic si care probabil imi vine din integrarea fluida a ceea ce am invatat despre mine ca sunt cu ceea ce gasesc in mod obiectiv in contextul meu de viata. Cand spun contextul meu de viata ma refer la toate aspectele care imi influenteaza cotidianul. De pilda, faptul ca aleg sa fac ce imi place, cand imi place si ca mi-am pastrat destul timp liber pentru mine este ceva ce ma incarca foarte mult si depinde in mare masura de alegerile mele. Tot la mine sta si alegerea de a face sau nu miscare, de a avea sau nu o alimentatie echilibrata, de a investi sau nu resurse in progresul meu ca om (ma refer aici la cursuri, carti, experiente pe care aleg sa le traiesc). Nu e la mine starea economiei si contextul de nesiguranta al Europei, dar neputand sa fac mare lucru in legatura cu asta, aleg doar sa iau in calculele mele riscul existent si sa imi vad de treaba cat de bine pot. Pentru mine, asta este cadrul in care functionez. Incerc sa imi fac treaba cat de bine pot, cat sa nu imi reprosez ca as fi putut face mai mult si nu am facut-o, dar cam atat. Despre mine am ajuns sa aflu destul de multe chestii, unele bune, altele nu tocmai nobile, in ultima vreme. Am schimbat ce am putut si mi-am definit destul de limpede ce imi place sa fac, cum imi place sa fiu, ce fel de viata imi place sa traiesc si cum ajung sa fac asta. Apoi am adus impreuna partea de „ce sunt si ce imi place” cu partea „asta e viata pe care o traiesc”. Cele doua aspecte nu sunt in mod neaparat armonizate, insa din tensiunea lor mi-am gasit motivatia. De exemplu, a fost o situatie in care am constientizat ca imi doream sa am mai mult timp liber, dar totodata am realizat ca aveam nevoie de mai multi bani decat puteam castiga daca nu mai munceam full time. Din aceasta analiza am cautat variante care sa imi permita sa imi castig existenta nefiind neaparat legata de programul de birou sau de a preda la sala. Asa am inceput sa fac proiecte de consultanta pentru alte afaceri, de exemplu, pentru ca imi permit sa am flexibilitatea in program de care am nevoie (adica timpul liber) si sa imi suplimentez veniturile ( construind strategii de comunicare, optimizand afacerea cu pricina sau intervenind punctual pentru diferite etape ale afacerii).

La inceputul acestui proces eram destul de tensionata si ma miscam bolovanos. Nimic nu curgea nici lin si nici natural. Insa in timp (adica vreo doi ani mai tarziu) am realizat ca de fapt ma simt fericita cand integrez organic ceea ce sunt, ceea ce imi place sa fac si ceea ce ajung efectiv sa traiesc. Fericirea imi vine nu din cumulul de actiuni (adica miscarea cozii cainelui) ci din internalizarea acestui proces. Si a mai fost un lucru foarte important pe care l-am inteles si fara de care nu cred ca as fi ajuns aici. Am inteles limpede ca depinde doar de mine ce aleg sa fac cu viata mea, cata vreme imi asum responsabilitatea acelei decizii. Cand am simtit ca detin controlul absolut asupra vietii mele si am reusit sa imi asum responsabilitatea deciziilor mele de viata am inceput sa fiu fericita.

img_3098

Partea cu asumarea responsabilitatii pentru deciziile mele mi-a fost cea mai grea. A durat cel mai mult si a necesitat cel mai mare volum de munca. Eu am crescut cu ideea ca e de ajuns sa iti doresti ceva si se intampla. Nu mi-a spus nimeni ce se intampla cu lucrurile pe care le-ai dorit la un moment dat, dar nu le mai doresti in prezent. Mi-am raspuns la aceasta intrebare cand am ajuns la un moment dat la casa noastra de vacanta de la Calimanesti, unde am si crescut. Si am fost surprinsa sa imi regasesc acolo TOATE jucariile vechi. Ca intr-un cimitir de papusi, acele jucarii pe care le dorisem in urma cu 25 de ani ma asteptau tacute, in cutiile lor. Atunci mi-am dat seama ca tineam de dorintele mele vechi asa cum bunica mea imi pastrase papusile. A fost momentul in care m-am eliberat si am inceput sa merg mai departe, pentru ca planurile si visele mele nu erau niste papusi inmormantate in cutii lucioase intr-o biblioteca veche. Si de acolo mi-am luat luciditatea de a iesi din relatii care nu mai implineau pe nimeni, de a renunta la tabieturi care nu mai insemnau nimic si de a intelege ca toate aceste decizii imi apartin.

Am inteles greu ca fericirea o simt si ca manifestarile ei sunt cuantificabile, desi fericirea, ca stare, nu e masurabila. In cazul meu, fericirea imi vine din armonia cu care traiesc, din onestitatea cu care iau decizii si din adaptarea naturala la context, iar manifestarile ei ( timp liber de calitate, sanatate, energie, optimism, robustete) tin de comportamentul meu, de ceea ce aleg efectiv sa fac. Daca ma simt fericita, pot sa fac toate lucrurile cu pricina, de la yoga la vacante in locuri senzationale si o sa ma simt implinita si o sa simt ca traiesc totul cu intensitate, dar daca nu sunt fericita si fac aceleasi lucruri pot sa ajung uneori sa simt adrenalina si sa ma bucur de aventura, dar nu pot ajunge sa ma simt fericita.

Cu alte cuvinte, daca misti coada unui caine, el nu va simti fericirea, chiar daca atunci cand se simte fericit, isi misca voios coada.

 

Articole Similare


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publicaToate campurile marcate cu * sunt obligatorii