Dimineți reușite în câțiva pași simpli

25.04.2016

Încă o dimineață! Ai zice că e suficient să te ridici din pat, să te speli pe ochi, să-ți bei cafeaua și-apoi să pleci la treaba ta pentru ca ziua să înceapă. În teorie e adevărat și mulți dintre noi avem dimineți pe fugă în care, netreziți de-a binelea, le facem pe toate ca niște roboței, cu mintea în altă parte, pe pilot automat.

Cu toate astea, ca-n orice altceva, putem să revizuim atitudinile noastre și felul în care ne optimizăm practicile astfel încât ele să nu mai fie la voia întâmplării, ci să devină o parte integrantă, conștientă, ritualuri de care să ne bucurăm și pe care să le practicăm cu bucurie.

Eu îți recomand câteva idei pentru dis de dimineață ca să ai un start bun, cu inima veselă și mintea lucidă și alertă.

Fă câteva mișcări de stretching. Ai văzut vreodată animale abia trezit din somn? Ele nu se ridică brusc după ce au făcut ochi, ci se întind, își încălzesc corpul și-abia apoi intră în acțiune. Fă și tu la fel cu câteva mișcări ușoare de stretching ca să-ți pui sângele în mișcare.

Lasă în pace telefonul. Nici nu te-ai trezit bine că te și întinzi după telefon și-ncepi să butonezi pe Facebook, ba chiar îți deschizi și mailul să vezi cine ți-a mai scris, ce mai ai de rezolvat. Nu te-arunca asupra device-urilor electronice imediat, dă-ți timp să te trezești ca lumea, să-ți dai seama pe ce planetă ești, lasă-ți mintea și inima să se conecteze la realitate și nu le obliga să sară imediat la treabă. Relaxează-te, ai timp!

Mănâncă alimente care-ți dau energie. Ok, și pentru mine cafeaua e nelipsită, dar nu sări pe alimente care conțin zahăr doar pentru că crezi că ele te montează rapid. Alege niște legume și-o omletă simplă chiar dacă durează ceva mai mult s-o prepari în locul cerealelor cu zahăr pe care le torni într-un bol cu niște lapte. Poate că satisfacția e imediată, însă în puțin timp după ce-ai plecat de-acasă te vei simți secat de energie ca și când corpul tău e lipsit de combustibil bun.

Articole Similare


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publicaToate campurile marcate cu * sunt obligatorii