Cand totul doare

13.11.2017

Cand totul doare si simti ca ai nevoie de o mana magica pentru a te scoate din povestea pe care o traiesti, lasa lacrimile sa curga si stai acolo. Tristetea si durerea sunt profesori buni, pentru ca te ajuta sa vezi mai bine in acele colturi intunecate ale personalitatii tale care iti sunt, in mod normal ascunse. Asta nu face perioadele de durere mai usor de suportat, dar macar le da un sens. 

Cand totul doare, prima reactie este de fuga din context. Ne acoperim durerea cu tot felul de comportamente de fuga. La mine e munca si agitatia. La altii e mancarea sau alcoolul, sexul sau sportul. Orice e bun pentru a amorti trairile dureroase. Am facut asta ani de zile si durerea e amortita, dar ea continua sa lucreze.

Desi pare greu de implementat la prima vedere, am reusit la un moment dat sa inteleg ca durerea pe care o simt cand traiesc vreo poveste nasoala are radacina emotionala undeva in perioada cand eram mica, iar acum nu mai sunt mica. Gandul asta pe care mi-l repet uneori cu voce tare ma ajuta sa ies din senzatia de panica ce ma cuprinde cand simt durere. Nu imi rezolva problema, dar ma ajuta sa rezist cand sufar.

Cand totul doare, a doua mea reactie e furia. La inceputuri ma luptam sa par echilibrata si indiferenta, insa acum am invatat ca atunci cand simt furie, e bine sa o exprim cumva. Plans, vorbit la terapie despre asta, vorbit cu prietenele sau scris in jurnal. Orice descarca furia prin aducerea ei in planul rational e util si sanatos. Varianta in care te duci sa ii tragi un sut in coaie boului care te-a ranit nu e de urmat, pentru ca nu aduce sentimentele in planul rational. Dar trebuie sa recunosc ca uneori imi vine sa fac si asta.

Cand totul doare, am invatat sa imi fac o scurta harta a lucrurilor care m-ar ajuta sa ma repar. Si dupa o perioada de timp, cand durerea trece si viata pare din nou roz, sa o reiau, ca sa nu uit ce am de facut. Asa invat, de la o relatie la alta, ce comportamente ma destabilizeaza, ce limite nu mai vreau sa incalc, ce am nevoie si ce as dori sa ofer in relatii. Odata cu varsta a venit si intelegerea profunda ca procesul de maturizare este unul care se intampla doar daca ma implic in asta, imi invat lectiile si imi practic propriile decizii. 

Cand totul doare, stiu ca o sa treaca la un moment dat, iar acum am invatat sa stau putin cu durerea, sa nu mai fug de ea si sa o recunosc. Si sa ma feresc de afisarea ostentativa a lui „sunt bine”. Cand am dat putere propriei mele vulnerabilitati am invatat despre mine si am trait mai profund. Pentru ca oamenii care ne parcurg viata ajung oricum la sufletul nostru, indiferent daca ne place sau nu sa recunoastem asta. Si fie ca ne fericesc sau ne ranesc, a mentine o armura de indiferenta si distanta nu ne apara de traire. Prin vulnerabilitatea practicata constient am invatat sa parcurg atat fericirea cat si durerea cu mintea de adult si sa pastrez ceva din fiecare din ele. 

Ca adult, pentru mine viata a inceput sa aiba o curgere domoala. Iubirea e lipsita de istericale, relatiile cu ceilalti se bazeaza pe predictibilitate si un soi de inductie matematica a reactiilor si apropierea se intampla treptat, prin validarea constanta si domoala a declaratiilor. Ca adult, viata mea inseamna o suma de registre distincte, complementare, fiecare avand o importanta semnificativa. Este registrul carierei si al devenirii profesionale, este registrul devenirii morale si spirituale, este registrul relatiilor sociale si de prietenie, este registrul cultivarii intelectuale, este registrul relatiilor intime si al seductibilitatii, este registrul familiei, este registrul imaginii publice si al reputatiei profesionale, registrul pasiunilor si hobbyurilor si tot asa. Niciunul dintre ele nu are vreo importanta covarsitoare, desi fiecare in parte este indispensabil in constructul meu de viata. 

Cand totul doare, acum stiu ca la un moment dat trece, accept faptul ca din cand in cand mai ajunge sa ma sfasie emotional, dar stiu ca ma repar. Cand totul doare, ma simt obosita, dar am invatat sa imi dau timp sa ma adun.

Cand totul doare, uneori cresc. 

Articole Similare


COMENTARII
  • Oana pe 14.11.2017 la 23:34 Răspunde

    it takes time! Timpul o sa le rezolve pe toate, nu are rost sa incerci sa accelerezi un process, pentru ca cere timp! Cu timpul incepi sa te gandesti din ce in ce mai putin la cauza, incepi sa te focusezi pe altceva, cunosti lume noua…e un ciclu pe care trebuie sa l lasi sa se desfasoare, altfel vei sta in loc. Mult curaj si numai ganduri bune, i totally feel you. :)

  • Ramona pe 13.11.2017 la 22:48 Răspunde

    Ești super , asa vulnerabila… și totusi asa de puternica…. ma inspiri
    Te admir


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publicaToate campurile marcate cu * sunt obligatorii